Viața lor se schimbă în bine: 4 zodii care vor străluci până pe 1 octombrie Toamna aceasta are energie aparte pentru câteva semne zodiacale. Astrele par să se alinieze în favoarea lor și până pe 1 octombrie viața acestor nativi va cunoaște schimbări spectaculoase.
Primele rețineri, după bătaia violentă din stradă, de la Craiova: polițiștii au extins cercetările Trei persoane au fost reținute 24 de ore după un scandal în Craiova care a dus la moartea unui bărbat. Patru victime primesc îngrijiri medicale, sub supravegherea poliției. Poliția a extins cercetările pentru a stabili dacă au fost şi alte persoane prezente la faţa locului, în momentul producerii incidentului.
Ambulanță în misiune, răsturnată pe șosea: doi răniți. Impact violent la Piața Leu din Capitală O ambulanță care transporta un pacient a fost implicată duminică într-un accident la Piața Leu din Capitală. În urma coliziunii, au fost răniți asistentul medical aflat în vehicul și șoferița celuilalt autoturism implicat.
Scenariu sumbru lansat de Traian Băsescu: Alegerile din Moldova sunt decisive pentru soarta țării Scenariu sumbru lansat de fostul președinte al României. Traian Băsescu susține că rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova va fi decisiv pentru viitorul țării și pentru securitatea României.
Marius Tucă demască schemele și ordinele secrete din Statul Paralel! Dezvăluiri explozive de la ora 21.00, la Culisele Statului Paralel Seara marilor dezvăluiri la Realitatea Plus! Marius Tucă va fi față în față cu Anca Alexandrescu, într-o ediție incendiară a emisiunii Culisele Statului Paralel.
Reacția halucinantă a Guvernului, după creșterea inflației: "O consecință a ridicării acelor plafonări la energie" Declaraţie halucinantă a purtătorului de cuvânt al Guvernului în ziua în care s-a anunţat cea mai mare inflaţie din ultimii doi ani. Ioana Dogioiu pune creşterea pe seama ridicării plafonărilor la energie.
Funcționarii publici ies mâine în stradă: proteste masive la ușa lui Bolojan. 13.000 de posturi, în pericol Este haos total în urma reformei administrației locale a Guvernului care anunță tăieri masive de personal. Mâine are loc un protest de amploare chiar la ușa lui Ilie Bolojan. Funcționarii publici ies în stradă în ziua în care Executivul ar trebui să adopte pachetul care pune în pericol administrațiile locale. Propunerea lui Bolojan este să fie tăiate 13.000 mii de locuri de muncă din primăriile din țară, însă premierul se lovește de nemulțumirile colegilor din coaliția de guvernare.
Ministrul Apărării dă noi explicați: procedurile care au împiedicat doborârea dronei care a intrat în România Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu vine cu noi explicații legate de motivul pentru care drona care a intrat sâmbătă în spațiul aerian al României nu a fost doborâtă: piloții și sistemele antiaeriene de la sol acționează doar cu aprobarea militară și operațională, iar sâmbătă au avut această autorizare. Moșteanu a precizat că normele pentru doborârea aeronavelor cu pilot, elaborate peste vară, se află acum pe masa CSAT și vor fi aprobate în prima ședință.
Proteste masive în Georgia: locuitorii acuză implicarea Rusiei în instituțiile statului Protestele masive continuă în capitala Georgiei pentru a 291-a zi consecutivă. Oamenii ies în stradă împotriva influenței Rusiei asupra guvernului, după alegerile parlamentare contestate anul trecut.
România, zguduită de un cutremur! Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit seismul Un cutremur s-a produs duminică dimineață, la ora 02:22, în zona Vrancea, județul Buzău, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Criza din Franța se adâncește. Poporul fierbe: Macron, pus la zid de protestele masive Situația a scăpat de sub control în Franța. Au avut loc lupte dure în stradă între manifestanți și forțele de ordine, asta după ce zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a-și arăta nemulțumirile față de planurile de austeritate.
Moțiunea a CĂZUT. Daniel David a scăpat. Rămâne în funcția de ministru al Educației LIVE TEXT/VIDEO Moțiunea împotriva ministrului Daniel David a căzut. Au fost înregistrate 40 de voturi „pentru” și 82 de voturi „împotrivă”. De asemenea, a fost înregistrată și o abținere.
Gafă diplomatică uriașă la vârful statului: România tace în continuare după uciderea activistului Charlie Kirk Gafă diplomatică de proporții marca Nicușor Dan. Președintele țării nu a venit cu o reacție nici după cinci zile de la crima șocantă din Statele Unite ale Americii, acolo unde activistul Charlie Kirk a fost asasinat. Mai mult, nici Ilie Bolojan și nici ministra de externe Oana Țoiu nu au spus absolut nimic.
Slujbă comemorativă pentru Charlie Kirk pe 21 septembrie: : Trump, Vance și Rubio, printre invitați O amplă ceremonie de comemorare pentru Charlie Kirk va avea loc la Arizona, în 21 septembrie, la State Farm Stadium, unul dintre cele mai mari stadioane din Arizona. Printre participanți sunt așteptați președintele Donald Trump, vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio.
George Simion avertizează: "Se pregătește dictatura în Europa!" Globaliștii vor să impună dictatura în Europa! Este anunțul devastator al lui George Simion chiar de la protestul uriaș din Londra. În exclusivitate, la Realitatea PLUS, liderul suveraniștilor a transmis că se urmărește blocarea libertății de exprimare și subminarea democrației. Mai mult, protestatarii au ținut și un moment de reculegere pentru Charlie Kirk. Pe scena protestatarilor patrioți de la Londra a urcat și George Simion care a transmis că reprezintă cu mândrie România suverană în Uniunea Europeană.
Război în Ucraina, ziua 1299. Kievul lovește infrastructura energetică a Rusiei: atac cu drone asupra rafinăriei Kirişi - LIVE TEXT Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirişi din regiunea Leningrad din Rusia în noaptea de sâmbătă spre duminică, a declarat guvernatorul regional Alexander Drozdenko. Ucraina a ajuns astăzi în ziua cu numărul 1299 de conflict cu Rusia.
Sărbătoare 14 septembrie. Înălțarea Sfintei Cruci, amintirea biruinței credinței: zi cu însemnătate deosebită pentru creștini Înălțarea Sfintei Cruci este prăznuită pe 14 septembrie. Este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt.
Fost ministru al Muncii: Dacă disparea plafonarea, inflația crește cu 2-3 procente Alimentele de bază se vor scumpi cu 13% dacă dispare plafonarea, iar, drept consecință, inflația va creste cu doua, trei procente, este declarația fostului ministru al muncii Marius Budăi. Asta in conditiile in care inflație oricum este de 9,9% in prezent.
Cum a devenit Complexul Stejarii un teren fertil pentru afaceriști dubioși: refugiu pentru un oligarh rus aflat pe lista neagră a SUA Viorel Gheorghe Cerchez, CEO al companiei Masterange (deținătorul Complexului Stejarii), ar fi facilitat fuga de autorități și șederea în complex a lui Sergey Mendeleev, cetățean rus și unul dintre acționarii companiei Grinex, care operează pe platforma Garantex. Mendeleev se află pe lista de sancțiuni a Departamentului de Stat al SUA.
Noi detalii despre bătaia mortală din Craiova: conflictul ar fi pornit de la o fată Apar noi informații în legătură cu bătaia mortală din Craiova. Potrivit anchetatorilor, incidentul șocant ar fi pornit de la o fată care a refuzat să se căsătorească cu unul dintre indivizi. Agresorii s-au șicanat cu mașinile în trafic, s-au acroșat, apoi s-au bătut cu bâtele printre trecători. Un bărbat a murit și alți 7 au fost răniți. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii cu un puternic impact emoțional care pot afecta în special minorii!
Din toamnă, mâncarea devine mai scumpă: crește presiunea pe coșul zilnic al familiilor Din toamnă dispare plafonarea la prețurile alimentelor de bază, iar scumpirile la produsele de bază vor fi inevitabile. Măsura care a ținut sub control costul alimentelor esențiale va fi eliminată, lăsând astfel loc liber majorărilor. Specialiștii avertizează că efectele se vor resimți imediat.
De ce nu a fost doborâtă drona rusească intrată în spațiul aerian al României. Ministrul Apărării vine cu explicații Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a oferit sâmbătă seara detalii despre drona rusească care a pătruns în spațiul aerian al României. Oficialul a explicat că aparatul nu a fost doborât, părăsind în cele din urmă teritoriul și intrând în Ucraina.
Profesorii, pompierii și militarii din SUA, concediați pentru comentarii despre moartea lui Charlie Kirk Comentariile exprimate online după uciderea activistului de dreapta Charlie Kirk au determinat mai multe concedieri și sancțiuni în Statele Unite. Autoritățile din diverse state au luat măsuri împotriva persoanelor care au postat opinii critice
Trump anunță anchetă împotriva lui George Soros: „Proteste violente finanțate în întreaga țară” Președintele Donald Trump a declarat, în cadrul emisiunii „Fox and Friends”, că administrația sa va iniția o anchetă împotriva miliardarului George Soros. Investigația vizează acuzațiile potrivit cărora Soros ar finanța proteste organizate în mai multe orașe din Statele Unite, evenimente care au degenerat în violență.
O casă de modă de fițe a copiat opincile românești și le vinde la prețuri exorbitante În ultima perioadă, marile case de modă internaționale par să își găsească inspirația în portul tradițional românesc. Cel mai recent exemplu vine de la Prada, care a lansat o pereche de pantofi de damă ce aduc foarte mult cu opincile românești, iar prețurile lor online au depășit orice așteptări.
Zelenski reacționează la intruziunea dronei rusești în România și oferă detalii pe care nu le-a dat nici MApN-ul Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a postat sâmbătă seara pe X că drona interceptată de avioanele României a intrat cu aproximativ 10 kilometri pe teritoriul românesc și a survolat timp de 50 de minute spațiul aerian NATO. El afirmă că incidentul nu este o greșeală, ci un atac deliberat al Rusiei pentru „o extindere evidentă” a conflictului.
Video. Mesaj - șoc de la Elon Musk la protestele din Londra: „Ori ripostați, ori muriți!” Elon Musk a participat prin videoconferință la marșul „Unește Regatul”, care a avut loc la Londra și a fost organizat de activistul anti-imigrație Tommy Robinson.
Dramă într-o parcare din Ploiești: o adolescentă de 16 ani care vroia să se sinucidă, salvată la timp de polițiști și jandarmi Ziua de sâmbătă s-a transformat într-o cursă contra cronometru pentru mai mulți oameni în uniformă. La ora 15:10, un apel la 112 anunța că o adolescentă de 16 ani amenința că își va lua viața, aflându-se pe marginea unei parcări supraetajate din Ploiești.
Polonia închide un aeroport și trimite avioanele de vânătoare la granița cu Ucraina Sâmbătă, forțele poloneze și aliate au trimis avioane de vânătoare pentru a apăra spațiul aerian al Poloniei, în urma riscului de atacuri cu drone venite dinspre Ucraina. Totodată, aeroportul din Lublin, situat în estul țării, a fost închis, potrivit autorităților de la Varșovia, citate de Reuters.
George Simion, discurs incendiar în mijlocul protestatarilor din Londra. „Dictatura este impusă de Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen” George Simion a fost prezent la protestele masive din Marea Britanie! Liderul AUR a ținut un discurs în fața a sute de mii de patrioți la marșul dedicat libertății de exprimare.