Mihaela Bilic, despre medicamente
Prin intermediul unui mesaj publicat pe rețelele de socializare, medicul nutriționist Mihaela Bilic explică motivul pentru care oamenii nu trebuie să mai ia medicamente cu alcool:
„Cu ce să iau medicamentele? Cu apă!
Toată lumea știe că nu e bine să bei alcool atunci când iei medicamente. Cum potențează anumite alimente efectul pastilelor?
Alcoolul scade metabolizarea substanțelor active și intensifică efectul medicamentelor, mai ales dacă este asociat cu analgezice, tranchilizante, antidepresive, antialergice. Consumul simultan de alcool și antibiotice nu afectează eficacitatea medicamentelor, însă dublează efectele negative ale alcoolului; veți avea senzația că ați băut de două ori mai mult. În combinație cu paracetamol, alcoolul crește efectul toxic asupra ficatului, iar asocierea cu aspirina și ibuprofenul crește riscul de sângerări digestive”, a explicat Mihaela Bilic pe rețelele de socializare.
Ce se întâmplă dacă iei pastilele cu suc sau lapte
Nu doar băuturile alcoolice nu sunt recomandate, ci nici anumite sucuri precum cel de grapefruit, deoarce este influențat negativ efectul a peste 20 de tipuri de medicamente. De asemenea, există anumite „riscuri” și atunci când pastilele sunt luate cu lapte.
„Sucul de grapefruit influențează negativ efectul a peste 20 de tipuri de medicamente: antihipertensive, anticoagulante, antihistaminice, antivirale, sedative, hormoni, statine. El blochează enzimele hepatice responsabile de metabolizarea medicamentelor, substanțele active se vor acumula în organism și pot ajunge la un nivel toxic sau supradozaj, cu tulburări de ritm cardiac și crampe musculare.
Laptele și produsele lactate conțin mult calciu, care poate forma compuși insolubili cu anumite substanțe active din medicamente. Asocierea lapte–medicamente poate da iritație gastrică și reflux; laptele determină dizolvarea mai rapidă a peliculei protectoare a multor pilule. De evitat combinația dintre lapte și tetracicline, suplimente cu fier, hormoni pentru tiroidă, medicamente cu litiu, antivirale”, a conchis Mihaela Bilic.
Cât de sănătos este șoricul? Ce spune nutriționistul Mihaela Bilic despre acest aliment de sezon
View this post on Instagram