Au fost eliberați primii ostatici israelieni ținuți captivi în Fâșia Gaza de teroriștii Hamas de peste o lună. Anunțul a fost făcut vineri de premierul israelian Bejamin Netanyahu. De asemenea, potrivit acordului pentru armistițiu, au fost eliberați și 39 de palestinieni, femei și minori, deținuți în închisorile din Israel.
13 femei și copii israelieni, alături de 12 thailandezi AU FOST ELIBERAȚI de HAMAS
Un număr de 13 femei și copii ostatici israelieni au fost eliberați după 48 de zile în captivitate în Gaza. Alături de aceștia au fost eliberați și alți 12 cetățeni thailandezi care erau deținuți de Hamas. Toate cele 24 de persoane au fost preluate de Crucea Roșie în Egipt, a anunțat Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu, relatează CNN.
Ostaticii eliberați au ajuns în Israel, a anunțat Armata israeliană, vineri seară, după ora 19.00. IDF a precizat că ostaticii trec prin mai multe evaluări medicale.
Este vorba despre 9 femei și 4 copii, cu vârste de 2, 4, 6 și 9 ani.
Printre ostaticii eliberați se află și românca Danielle Aloni, cu dublă cetățenie israeliano-română, alături de fiica sa de 6 ani, Emilia Aloni, potrivit listei numelor ostaticilor publicate de CNN.
A fost permisă publicarea numelor și imaginilor celor 13 ostatici israelieni eliberați de Hamas.
Margalit Mozes - 77 de ani
Adina Moshe - 72 de ani
Danielle Aloni - 45 de ani
Amelia Aloni - 6 ani
Yafa Adar - 85 de ani
Ohad Monder - 9 ani
Karen Monder - 54 de ani
Ruth Monder - 78 de ani
Aviv Asher - 2 ani
Raz Asher - 4 ani
Doron Katz Asher - 34 de ani
Hana Katzir - 76 de ani
Hanna Perry - 79 de ani
Potrivit acordului convenit în cadrul armistițiului, pentru 13 ostatici deținuți eliberați, Hamas a cerut eliberarea din închisorile israeliene a 39 de palestinieni.
Armistițiul durează patru zile și prevede eliberarea de către Hamas a cel puțin 50 de ostatici în schimbul eliberării a 150 de de deținuți palestinieni și unei încetări a focului timp de patru zile, potrivit acordului convenit între Israel și mișcarea teroristă palestiniană, intermediat de Qatar.
Hamas deținea 240 de ostatici israelieni, în Fâșia Gaza, de la atacul armat sângeros pe care l-a comis în Israel la 7 octombrie.
Eliberarea ostaticilor, la schimb cu eliberarea unor palestinieni deținuți în închisorile din Israel a fost convenită după armistițiul stabilit joi, 23 noiembrie.
Qatar a anunțat joi că încetarea focului în războiul Israel-Hamas va începe vineri, 24 noiembrie, la ora 7 a.m.
Armistițiul între Israel și Hamas în Fâșia Gaza a intrat în vigoare vineri dimineață, la ora locală 07.00 (05.00 GMT), și primii ostatici - eliberați la ora 16.00 (14.00 GMT)
Potrivit anunțului oficial făcut de Qatar, cei eliberați sunt în număr de 13, persoane cu vârste sub 19 ani.
39 de palestinieni - femei și copii, deținuți în închisorile din Israel, AU FOST ELIBERAȚI
De asemenea, au fost eliberați și 39 de palestinieni din închisorile din Israel, ca parte a acordului de armistițiu cu Hamas.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Qatar, Majed al-Ansari, a anunțat că 39 de femei palestiniene și minori care au erau deținuți în închisorile din Israel au fost eliberați, relatează The Time Of Israel.
Ministerul de Externe al Qatarului a confirmat că prizonierii palestinieni au fost eliberați ca parte a acordului privind ostaticii și vor ajunge în Cisiordania. Mai mulți oameni s-au adunat în Beituniya din Cisiordania și îi așteaptă pe palestinienii eliberați, potrivit CNN.
„Pauza umanitară va începe la ora 07.00 vineri (...) și primul grup de civili ostatici va fi eliberat în jurul orei 16.00 în aceeași zi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al emiratului Qatar, Majed Al-Ansari.
Lista civililor eliberați din Gaza a fost convenită, a mai spus Al-Ansari.
Potrivit termenilor conveniți, armistițiul include o încetare cuprinzătoare a focului atât în nordul, cât și în sudul Fâșiei Gaza, le-a declarat Majed Al-Ansari reporterilor la Doha, menționând că, în cadrul acordului, vor fi eliberați palestinieni din închisori israeliene.