Criză la CHIȘINĂU. Maia Sandu l-a demis pe șeful Poliției. Dodon a convocat Consiliul de Securitate

Criză la CHIȘINĂU. Maia Sandu l-a demis pe șeful Poliției. Dodon a convocat Consiliul de Securitate
Lupta pentru putere continuă luni la Chișinău, dar, în vreme ce UE și SUA și-au anunțat pe rând susținerea pentru noul guvern condus de Maia Sandu și susținut de socialiști și de proeuropeni, oligarhul Vlad Plahotniuc face eforturi pentru a-și menține puterea. Asta cu atât mai mult cu cât executvul maia Sandu a fost invalidat de Curtea Constituțională controlată de oligarh. Mai mulți politicieni români și-au anunțat sprijinul pentru Maia Sandu, dar președintele Klaus Iohannis și guvernul au preferat să emită mesaje prudente, în care au îndemnat la dialog.
Criza de la Chișinău continuă, la două zile după învestirea noului guvern condus de Maia Sandu și susținut de proeuropenii din blocul ACUM și socialiștii președintelui Igor Dodon. Oligarhul Plahotniuc, guvernul interimar și autoritățile controlate de acesta nu par dispuse să părăsească puterea. Curtea Constituțională, controlată de oligarh, a invalidat guvernul Maia Sandu și l-a suspendat pe președintele Dodon. Din exterior, chair și de la Moscova, semnalele sunt favorabile coaliției Dodon-Sandu, dar lupta pentru putere nu a fost tranșată. Urmăriți evenimentele dramatice din Republica Moldova în jurnalele și emisiunile Realitatea TV și LIVE pe Realitatea.net:
UPDATE: Franței, Germaniei, Marii Britanii, Poloniei și Suediei și-au afirmat sprijinul pentru Parlamentul Republicii Moldova, într-o declarație comună
"În actuala criză constituțională, susținem Parlamentul Republicii Moldova, ca reprezentant al poporului moldovean, și ca cel mai bun loc pentru a discuta toate problemele politice, inclusiv cele controversate. Cel puțin aceasta se arată în Declarația comună a Franței, Germaniei, Marii Britanii, Poloniei și Suediei cu privire la situația actuală din Republica Moldova.
„Franța, Germania, Regatul Unit, Polonia și Suedia au remarcat cu atenție evoluțiile recente din Republica Moldova. În urma alegerilor parlamentare, o majoritate parlamentară aleasă în mod democratic a luat decizii importante, inclusiv formarea unui Guvern.
În actuala criză constituțională, vedem și susținem Parlamentul Republicii Moldova, ca reprezentant al poporului moldovean, și ca cel mai bun loc pentru a discuta toate problemele politice, inclusiv cele controversate. Solicităm calm și reținere. Toate părțile poartă răspunderea pentru soluționarea acestei crize constituționale prin mijloace pașnice”, se arată în declarație.
UPDATE: Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat completarea Consiliului Suprem de Securitate cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, cu prim-ministrul Maia Sandu și ministrul de Interne Andrei Năstase, precum și cu alți miniștri.
Consiliul va fi convocat marți dimineață, ”pentru abordarea în regim de urgență a problemelor stringente cu care se confruntă țara”. ”În scopul asigurării securității naționale a Republicii Moldova și pentru abordarea în regim de urgență a problemelor stringente cu care se confruntă țara noastră, am decis să convoc ședința Consiliului Suprem de Securitate pe data de 11 iunie, orele 9:00”, precizează cominucatul semnatr de Igor Dodon.
UPDATE: Ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, susține varianta dorită și de Partidul Democrat controlat de oligarhul Vlad Plahotniuc, în criza de la Chișinău. MAE român consideră că singura soluție este cea a alegerilor anticipate în Republica Moldova. Teodor Meleșcanu refuză să recunoască guverbnul Maia Sandu. Mai multe, aici.
UPDATE: Drept reacție la invitația PD la „dialog politic” cu PSRM și ACUM, mai mulți deputați proeuropeni au spus că „așteaptă de la PD să elibereze instituțiile de stat”. Play VideoThis is a modal window.No compatible source was found for this media. „Așteptăm de la PD să elibereze instituțiile de stat, sa retragă de acolo toți sportivii sau untitățile paramilitare, astfel ca Guvernul, cabinetul de miniștri să poată intra în instituții, ca instituțiile să devină funcționale pe deplin, iar PD, din opoziția parlamentară, să revină în Parlament, la muncă.”
UPDATE: Democrații lui Vlad Plahotniuc cheamă partidele la discuții. ”La ora actuală suntem în blocaj juridic. Pe de o parte CC spune că Parlamentul e dizolvat, sunt numite și alegerile anticipate în septembrie, pe de altă parte vedem deputați, ce insistă pe anumite acțiuni. Toate aceste acțiuni sunt periculoase. Vreau să vă amintesc că noi toți acționăm în baza legii. Pentru funcționarii statului, decizia CC sunt legea și dacă nu le îndeplinesc, sunt sancționați.
Au fost multe reacții din exterior, în majoritatea declarațiilor se regăsește o frază: Respectarea legii și a statului de drept. Și dacă nouă ni se recomandă să respectăm Legea și Stattul de Drept, atunci trebuie să o respectăm, Legea, Constituția și deciziile CC.
Chemăm fracțiunile parlamentare la dialog pentru a depăși această situație și pentru a ieși din acest blocaj.", a anunțat vicepreședintele PDM Andrian Candu în cadrul unei conferințe de presă.
UPDATE: Armata națională a Republicii Moldova se subordonează doar ordinii constituționale, își continuă în mod obișnuit activitatea, nu se implică în criză și va rămâne în afara jocurilor politice, se arată într-un mesaj al Ministerului Apărării moldovean postat luni pe pagina oficială de Facebook a instituției, în contextul în care în ultimele două zile în Republica Moldova s-a instalat o dualitate de putere, conform publicației Ziarul Național din Chișinău.
UPDATE: Maia Sandu a anunțat că dacă fosta guvernare nu va ceda puterea, actuala coaliție va chema oamenii în stradă.
„Sperăm ca cei care obstrucționează activitatea noastră să-și dea seama foarte curând. Este presiunea externă. Dacă nu e suficient, va trebui să chemăm oamenii în stradă. Nu am vorbit cu cei de la Cancelaria de stat. Ne bucurăm că cei din secretariatul Palamentului conlucrează cu noi. Sper că foarte curând miniștrii vor merge la Ministere. Acum prioritatea Parlamentului este crearea Comisiei parlamentare pentru investigarea furtului miliardului”, a declarat Maia Sandu, potrivit Agora.md.
UPDATE: Igor Dodon a discutat cu ambasadorii acreditați la Chișinău despre cele trei scenarii pentru viitorul R. Moldova, notează Deschide.md.
1. „Transmiterea pașnică a puterii în toate instituțiile statului.
2. Scenariul prin care PD nu va lua în considerație tot ce s-a decis în Parlament. „Eu cred că acest scenariu nu are sorț de izbândă”.
3. Destabilizarea totală din partea PD, prin admiterea vărsărilor de sânge”.
Dodon a mai sspus că PD urmărește cu orice scop înlăturarea sa, iar în acest context a punctat mai multe variante la care se așteaptă.
1. „Prin dosare penale și arestarea mea.
2. Șantaj asupra copiilor și arestarea lor
3. Eu să îmi iau familia și să fug din țară.
4. Lichidarea fizică a mea”.
UPDATE: Premierul Maia Sandu a anunțat, la începutul ședinței de guvern, că va trimite scrisori Consiliului Europei, Comisiei Europene și Comisiei de la Veneția, cu privire la "deciziile așa-numitei Curții Constituționale", pe care noua putere politică de la Chișinău le consideră arbitrare.
Prim-ministru a făcut apel la angajații din stricturile de forță să nu blocheze activitatea instituțiilor, la ordinul oligarhului Plahotnic. De asemenea, Maia Sandu a făcut apel la angajații din Ministerului de Finanțe, pentru rezolvarea problemelor urgente cu plata salariilor.
La solicitarea viceprim-ministrului Andrei Năstase, Guvernul l-a demis pe șeful Poliției, care zilele trecute anunța că nu se supune noului Executiv. În fruntea Poliției a fost numit Gheorghe Bălan. Năstase a ținut să adreseze un mesaj angajaților din structurile de forță, în care le-a cerut să se gândească la propriile familii și să se dezică de regimul Plahotniuc.
UPDATE: Președintele Igor Dodon a anunțat că s-a întâlnit cu mai mulți ambasadori acreditați la Chișinău.
”Am avut o întrevedere cu ambasadorii acreditați în Republica Moldova în cadrul căreia am discutat situația actuală din țară. La întrevedere au participat 30 de șefi de misiuni și reprezentanți ai organizațiilor internaționale din 31 de misiuni acreditate în Republica Moldova, cu reședința la Chișinău.
Am vorbit despre riscurile și perspectivele de dezvoltare a situației. Am apreciat recunoașterea noului Parlament și Guvern de către partenerii noștri externi, inclusiv UE, SUA și Federația Rusă”, a spus Dodon.
UPDATE: Partidul Democrat din Moldova inițiază campania de colectare a semnăturilor în toată țara pentru demiterea lui Igor Dodon, pe motiv de trădare de Patrie, finanțare ilegală din exterior a PSRM și uzurpare a puterii în stat.
”Așadar, îi solicităm lui Igor Dodon să nu se mai agațe cu disperare de putere, să demisioneze și să meargă la judecata poporului, în cadrul alegerilor prezidențiale anticipate”, anunță PDM.
UPDATE: Și vechiul executiv, controlat de democrații lui Plahotniuc, se întrunește. ”Am convocat astăzi în ședință miniștrii, secretarii de stat, șefii de agenții și instituții publice pentru a discuta despre modul de funcționare a Guvernului în contextul actualei situații politice. Există Constituția și legile țării, de care ne ghidăm în activitatea noastră. Instituțiile publice vor funcționa în regim normal, astfel încât cetățenii să nu aibă de suferit în urma acestui blocaj, care poate fi depășit prin dialog între forțele politice”, a anunțat Pavel Filip.
UPDATE: Noul guvern se întrunește la Parlament, și nu la sediul Guvernului. Acesta din nurmă este controlat de democrați și păzit de poliție. Reprezentanții Serviciului de presă al IGP, citați de TV8.md, spun că Poliția este la Guvern „pentru a asigura ordinea publică” 24 din 24 de ore”.
Guvernul Maia Sandu se întrunește luni la Parlament
Noul Guvern de la Chișinău, format de socialiști și de proeuropeni și condus de Maia Sandu, se va întruni luni în ședință, începând cu ora 11:00, la sediul Parlamentului. Se anunță noi demiteri după ce zilele trecute, noua majoritate parlamentară formată din Blocul ACUM și PSRM i-a demis pe șefii de la Serviciul de Informații și Securitate și de la Centrul Național Anticorupție.
Maia Sandu susține că în cazul în care mesajele de susținere a Guvernului învestit sâmbătă de noua majoritate parlamentară nu vor fi auzite și înțelese, mai ales de către reprezentanții guvernării democrate, atunci se va recurge la proteste, scrie Radio Chișinău.
În paralel, Igor Dodon a ordonat consilierilor săi actualizezarea componenței Consiliului Suprem de Securitate și convocarea în regim de urgență a acestuia. Un anunț în acest sens a fost făcut azi dimineața pe pagina sa de Facebook, notează Deschide.md.
SUA recunosc legitimitatea noului parlament de la Chișinău. ”Alegerile trebuie respectate”
„Am prezidat o ședință de lucru cu consilierii și șefii de direcții ai aparatului PRM, în cadrul căreia am stabilit câteva obiective prioritare pentru următoarele zile. Am menționat necesitatea actualizării componenței Consiliului Suprem de Securitate și convocării în regim de urgență a acestuia”, a scris el.
Totodată, Dodon anunță că va invita corpul diplomatic acreditat în Republica Moldova „la o discuție cu privire la situația actuală din țară”.
„Am reiterat importanța promulgării legilor adoptate recent de către noua majoritate parlamentară compusă din PSRM și ACUM. Totodată am indicat asupra necesității lansării discuțiilor în Parlament cu privire la stabilirea datei alegerilor generale locale”, a precizat el.
Consiliul Europei: Deciziile Curții Constituționale de la Chișinău, arbitrare și greu de înțeles
SUA și UE au recunoscut guvernul condus de Maia Sandu, dar deocamdată, este neclar dacă noul Executiv va reuși să își impună decizile.
Vechiul guvern interimar controlat de Partidul Democrat (PDM) al oligarhului Vlad Plahotniuc a semnalat că va rămâne în funcție până la alegerile anticipate pe care tot PDM le-a programat pentru luna septembrie.
Nici socialiștii, nici proeuropenii nu au dat semn că ar fi interesați să participe la alegerile anunțate de democrați.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























