O schemă de înșelăciune care viza terminalele SelfPay și PayPoint a provocat un prejudiciu de peste 200.000 de lei. Mai mulți angajați ai unor magazine au fost convinși, prin apeluri telefonice, să efectueze transferuri ilegale de bani, după ce persoane necunoscute s-au prezentat drept tehnicieni ai operatorilor și au invocat presupuse operațiuni de mentenanță sau actualizări de software.
Polițiștii din Brașov investighează cazul, iar mai multe persoane au ajuns în atenția anchetatorilor. Printre suspecți se numără și doi adolescenți în vârstă de 17 ani, precum și un tânăr de 18 ani, toți din județul Galați.
Cum funcționa înșelătoria cu terminalele SelfPay și PayPoint
Potrivit anchetatorilor, suspecții contactau telefonic angajații magazinelor în care erau amplasate terminale de plată SelfPay și PayPoint. Pentru a câștiga încrederea acestora, apelanții pretindeau că sunt reprezentanți tehnici ai companiilor care furnizează serviciile respective.
Sub pretextul unor verificări de funcționare sau al instalării unor actualizări software, angajații erau îndrumați să efectueze anumite operațiuni la terminale. În realitate, comenzile primite aveau ca rezultat transferul unor sume de bani către portofele electronice, conturi de plată sau conturi asociate platformelor de jocuri de noroc.
„Din cercetările efectuate până în acest moment a reieşit că persoanele bănuite, alături de alte cinci persoane pentru care au fost dispuse anterior măsuri preventive, ar fi indus în eroare angajaţi ai unor societăţi comerciale care deţineau aparate de tip SelfPay şi PayPoint, prin apelare telefonică şi prezentându-se în mod mincinos ca fiind tehnicieni ai operatorilor acestor servicii”, au transmis reprezentanții Poliției.
Conform anchetatorilor, prejudiciul provocat până în prezent depășește 200.000 de lei, iar victimele sunt societățile comerciale care dețineau terminalele respective.
Ancheta a scos la iveală și modul în care persoanele implicate ar fi încercat să ascundă traseul banilor obținuți ilegal.
Suspecții ar fi utilizat mai multe conturi bancare și conturi deschise pe platforme de plăți sau de jocuri de noroc. Unele dintre acestea ar fi fost înregistrate inclusiv pe numele altor persoane, pentru a îngreuna identificarea celor care controlau efectiv sumele transferate.
Ulterior, banii erau introduși în circuitul financiar prin intermediul unor pariuri. Potrivit polițiștilor, metoda utilizată oferea o probabilitate ridicată de recuperare a sumelor mizate. După efectuarea tranzacțiilor, câștigurile erau retrase în conturi controlate de persoanele implicate în schemă.
În acest fel, suspecții ar fi urmărit să ascundă originea ilicită a banilor și să îngreuneze identificarea beneficiarilor reali.
Doi suspecți de 17 ani, implicați în dosarul de înșelăciune. Trei persoane au fost reținute
Verificările efectuate de polițiști au dus la identificarea a trei suspecți din județul Galați. Doi dintre aceștia au 17 ani, iar cel de-al treilea este în vârstă de 18 ani.
Cei trei au fost conduși la audieri în cursul zilelor de 3 și 4 noiembrie. Ulterior, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brașov.
În acest dosar, alte cinci persoane au fost vizate anterior de măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.
Anchetatorii încearcă să stabilească întreaga activitate infracțională, valoarea exactă a prejudiciului și să identifice toate persoanele care ar fi participat la această schemă de înșelăciune.