Șapte agenți de poliție și alți doi suspecți au fost reținuti într-un dosar de corupție cu peste 170 de infracțiuni. Potrivit procurorilor, suspecții cereau sume chiar și aproape două mii de euro pentru a facilita obținerea permiselor de conducere auto, a certificatelor de înmatriculare sau a cărților de identitate. Ancheta vizează infracțiuni de trafic de influență, cumpărare de influență, luare și dare de mită, complicitate la fapte de corupție, precum și o infracțiune de camătă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au efectuat miercuri, 4 noiembrie 2026, 14 percheziții domiciliare în cadrul Operațiunii JUPITER, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului General, a anunțat Poliția Română.
Ancheta vizează infracțiuni de trafic de influență, cumpărare de influență, luare și dare de mită, complicitate la fapte de corupție, precum și infracțiunea de camătă.
Promisiuni pentru acte și permise obținute mai rapid
Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie 2025 - octombrie 2026, un bărbat ar fi pretins și, în unele cazuri, ar fi primit sume cuprinse între 100 de lei și 1.500 de euro, promițând că poate interveni pe lângă polițiști pe care susținea că îi cunoaște.
În schimbul banilor, acesta ar fi facilitat eliberarea mai rapidă a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate ale vehiculelor sau promovarea probei practice pentru obținerea permisului de conducere.
Procurorii susțin că bărbatul ar fi avut și rolul de intermediar pentru sumele primite cu titlu de mită de șapte agenți de poliție din cadrul serviciilor de permise și înmatriculări, precum și de evidență a persoanelor din județul Sibiu. Sumele oferite ar fi variat între 50 și 2.000 de euro, în funcție de serviciile solicitate.
În anumite situații, suspectul, în vârstă de 57 de ani, ar fi fost sprijinit de un alt bărbat, de 46 de ani, care ar fi facilitat legătura dintre persoanele implicate.
Acuzații de camătă și nouă rețineri
În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că bărbatul de 57 de ani ar fi acordat în mod repetat împrumuturi cu dobândă unor persoane din județul Sibiu, fără a deține autorizația necesară pentru desfășurarea unei astfel de activități. Din acest motiv, el este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de camătă.
Pe baza probelor administrate, procurorii au dispus, la 4 noiembrie, reținerea pentru 24 de ore a nouă suspecți, printre care se numără și cei șapte agenți de poliție.
„La data de 04.11.2026, față de 9 suspecți (între care cei 7 agenți de poliție) a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca, în ziua de 05.11.2026, să se aprecieze asupra luării altor măsuri preventive în cauză”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
La activități au participat polițiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Brigăzii de Operațiuni Speciale Alba Iulia și Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, cu sprijinul mai multor structuri ale DGA și ale Jandarmeriei.
Ancheta continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și stabilirea responsabilității tuturor persoanelor implicate. Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă a instanței.