Există o rețea politică ce pleacă din Germania, trece prin Bruxelles și ajunge la București. În centrul ei apar aceleași nume: Siegfried Mureșan, Dominic Fritz și politicianul german Gunther Krichbaum. Este firul urmărit de două anchete ale jurnaliștilor de la Ecopolitica, ce reconstruiesc relațiile dintre cei trei și vorbesc despre ceea ce publicația numește „culoarul Krichbaum” care ar ajunge până în politica de la București.
Politicienii trecuți prin „culoarul Krichbaum”, direct în România
Povestea lui Siegfried Mureșan începe în Germania. În 2006, a ajuns în Bundestag printr-un program de stagii, iar ulterior a lucrat timp de trei ani ca adviser al lui Gunther Krichbaum, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului german. De aici, traseul a continuat la Bruxelles, în Parlamentul European și în structurile Partidului Popular European. Mureșan nu a răms însă un simplu funcționar european. A devenit unul dintre oamenii importanți ai PPE.
Firul nu se oprește însă la Mureșan. În aceeași rețea este introdus și Dominic Fritz. Ecopolitica urmărește tocmai această apropiere și susține că Fritz îl trage pe Mureșan spre Palatul Victoria. Fritz are, la rândul său, legături vechi cu mediul politic german. La doar 16 ani, în 1999, a ajuns printr-un program de burse în Bundestag, unde a avut întâlniri cu parlamentari germani, iar în traseul descris de Ecopolitica apare din nou numele lui Krichbaum. Astfel, același politician german apare în povestea profesională a lui Mureșan și în cercul politic german în care a intrat Dominic Fritz. Și aici începe partea cu adevărat sensibilă: Republica Moldova și banii europeni.
„Trebuie să ajutăm Republica Moldova în continuare. în primul rând trebuie să ajutăm Republica Moldova financia pentru că autoritățile se poate ajuta cetățenii Republicii Moldova și întreprinderile din Republica Moldova.”, spunea Siegfried Mureșan.
Siegfried Mureșan are un rol important în relația dintre Parlamentul European și Republica Moldova și s-a implicat în mecanismele prin care Uniunea Europeană sprijină financiar și politic Chișinăul. Iar miza financiară este uriașă. Republica Moldova beneficiază de un pachet european de sprijin de ordinul miliardelor de euro, bani destinați reformelor, investițiilor, economiei și apropierii de Uniunea Europeană.
Jurnaliștii Ecopolitica pun acest circuit financiar lângă rolul lui Mureșan în dosarul Republicii Moldova și lângă interesele strategice ale Germaniei în regiune.
Documentarul care face lumină. Cine vrea să conducă România?
Însă omul care apare în traseul profesional al lui Siegfried Mureșan încă de la începutul carierei sale europene nu este doar o figură din trecut. În octombrie 2025, cu mai puțin de un an înainte ca Mureșan să fie propus pentru Palatul Victoria, Gunther Krichbaum era primit chiar la Palatul Victoria de Ilie Bolojan, în calitate oficială de reprezentant al Guvernului german.
Discuțiile au vizat teme strategice: securitatea și apărarea pe Flancul Estic, prezența trupelor germane în România, colaborarea militară și dezvoltarea industriei de apărare. Însă nu doar apărarea a fost pe masă. Bolojan și Krichbaum au vorbit și despre Republica Moldova, inclusiv despre susținerea parcursului european al Chișinăului. În aceeași întâlnire, Bolojan vorbea despre posibilitatea ca România să acceseze aproximativ 16,68 miliarde de euro prin programul european SAFE, pentru dotarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și transfer de tehnologie.
În prezent, Gunther Krichbaum rămâne în zona de vârf a politicii europene germane. Iar în 2026, fostul său consilier a fost propus premier al României, cu susținerea PNL și USR.
Există însă și o filă mai veche a poveștii.
Ancheta Ecopolitica readuce în discuție și numele Oanei Harvalia-Krichbaum, soția politicianului german și vechile controverse privind adopțiile internaționale din România. Ea a deținut funcția de director executiv al Fundației „Părinți și Copii”, o organizație conectată la entități internaționale active în acest domeniu, iar țara noastră se afla sub presiuni externe intense pe tema adopțiilor internaționale.