Politica· 2 min citire

Cu ce se ocupă soția premierului desemnat - Siegfried Mureșan? Veniturile familiei depășesc 265.000 de euro pe an

Publicat18 sept. 2026, 17:05
Actualizat18 sept. 2026, 17:08
SursăRealitatea PLUS

Premierul desemnat, doldora de bani. Cel puțin , așa arată declarațiile sale de avere. Propus recent pentru funcția de prim-ministru al României, eurodeputatul Siegfried Mureșan a investit peste un milion de euro în titluri de stat, o casă în Belgia și un credit ipotecar de 550.000 de euro. Mai mult decât atât, împreună cu soția ar avea venituri de peste 250 de mii de euro pe an. Siegfried Mureșan, în 2024 a virat o donație de 400 de mii de lei către PNL.

Averea lui Siegfried Mureșan. Câți bani are în conturi?

Conform declarației de avere depuse în primăvara anului 2024, în calitate de candidat la Parlamentul European, bilanțul său financiar indică investiții în titluri de stat, o proprietate în Belgia și obligații bancare pe termen lung, alături de contribuții financiare importante direcționate către Partidul Național Liberal.

În Belgia, Siegfried Mureșan și soția sa dețin un teren de 373 mp, cumpărat în 2020, și o casă de 260 mp. În România, Cătălina Manea are un teren moștenit de 180 mp în Brașov și două imobile de 270 mp și 75 mp.

Veniturile anuale ale familiei depășeau 265.000 de euro în 2024 : Siegfried Mureșan încasează - Salariul Parlamentul European de 93.793 Euro + diurne ș indemnizații de deplasare de 71.514 Euro. La acestea se adaugă salariul soției sale, Cătalina Manea - angajată la Banca Europeană de investiții Luxemburg de 100.269 de Euro. Cei doi sunt căsătoriți din 2016.

Siegfried Mureșan a investit peste un milion de euro în titluri de stat

Economiile acestora ar fi de aproximativ 67.150 de euro în conturi bancare din România și Belgia. Siegfried Mureșan are conturi la ING și Revolut, iar soția sa deține două conturi la ING Belgia. Declarația mai menționează un credit de 550.000 de euro, contractat în 2020 și scadent în anul 2035.

Siegfried Mureșan, în vârstă de 44 de ani, este europarlamentar, aflat la al treilea mandat, vicepreședinte al Grupului PPE și președinte al delegației Parlamentului European pentru relația cu Republica Moldova. Cu studii în economie la ASE București și master la Universitatea Humboldt din Berlin el a lucrat anterior ca expert în Parlamentul German și consilier PPE.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica