Vremea 31 octombrie - Ploi torențiale și vijelii după temperaturile anormale - Harta la zi

Vremea
Vremea în data de 31 octombrie vine cu ploi și vijelii în bună parte din țară.
Astăzi vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 de grade. Cerul se va înnora treptat dinspre vestul țării și va ploua sub formă de aversă # în Banat, Crișana, Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în Oltenia, # local în zona Moldovei și pe arii restrânse în rest. Izolat vor fi cantități de apă însemnate de până 20 l/mp și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în regiunile vestice, estice și la munte, unde rafalele vor fi în general de 50...60 km/h. Dimineața și noaptea, izolat se va forma ceață. ***
În București vom avea o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult senin, apoi se va înnora treptat, iar din a doua parte a nopții vor fi posibile ploi slabe. # Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade. ***
Și la munte avem vreme caldă, cu valori termice în creștere ușoară față de ziua anterioară. Cerul se înnora treptat dinspre masivele vestice și va ploua sub formă de aversă pe arii extinse. Izolat vor fi cantități de apă însemnate (15...20 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 50...60 km/h. Vor fi 13 grade pe Vârful Toaca din Masivul Ceahlău.
Citește și:
- 20:58 - Ploaia de cod roșu a împărțit Capitala în două: străzi inundate în Pantelimon și sectorul 3, vreme liniștită în alte cartiere - VIDEO
- 17:54 - Cod Roșu și Cod Portocaliu în București și Ilfov. Furtuni violente și grindina lovesc sudul țării - ANM
- 11:06 - Furtuni și grindină în București. ANM anunță instabilitate atmosferică accentuată până diseară
- 10:29 - Furtunile răvășesc Europa după valul de caniculă. Mai multe drumuri au fost blocate
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














