Vremea· 3 min citire

Prognoza meteo: Când scăpăm de furtuni? Vești proastă de la meteo

Prognoza meteo: Când scăpăm de furtuni? Vești proastă de la meteo

Prognoza meteo: Când scăpăm de furtuni? Vești proastă de la meteo

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 7 iun. 2019, 16:33

Prognoza meteo: Când scăpăm de furtuni? Meteorologii nu au vești prea bune! Nici în următoarele zile nu renunțăm

Prognoza meteo: Sâmbătă, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi după-amiaza și seară, în zonele de deal și de munte, precum și în regiunile estice, sud-estice și local în cele centrale. Vor fi înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp și pe arii restrânse 35...50 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade în nordul Moldovei și 32...33 de grade în sud-vestul Olteniei.

Prognoza meteo: Vremea în București

În Capitală, pe parcursul zilei, vremea va fi caldă, dar și în general instabilă. Mai ales după-amiază și seară vor fi averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul a 30 de grade

Prognoza meteo: Vremea la mare

La mare, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiază și noaptea când, trecător, vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va suflă slab și moderat, cu intensificări trecătoare asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 27 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 și 23 de grade.

Prognoza meteo: Vremea la munte

La munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi după orele prânzului și seară și se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie și căderi de grindină. Valorile termice vor crește ușor față de ieri.

Prognoza meteo: Vremea duminică și luni

Prognoza meteo: Duminică, gradul de instabilitate atmosferică va fi în continuare accentuat, mai ales după-amiază și seară, în zonele de deal și de munte, precum și în estul, sudul și centrul țării. Vor fi înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 35...50 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala local și în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 31 de grade.

În Capitală, vremea se va menține caldă, iar instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și condiții de grindină. Dimineața, 16-17 grade și temperatura maximă, în jur de 28 de grade.

Prognoza meteo: Luni, instabilitatea atmosferică se va menține accentuată în regiunile sudice și estice, precum și în cea mai mare parte a zonei de munte. Mai ales după-amiază și seara vor fi înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor fi mai însemnate. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe spații mai mici. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 31 de grade.

În București, gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua și aspect de vijelie și posibil căderi de grindină. Dimineața, 16-18 grade și la amiază, în jur de 27 de grade.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Vremea