Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică mai multe avertizări nowcasting de Cod galben de ceață, valabile în următoarele ore pentru mai multe zone ale țării, inclusiv pentru București.
Cod galben de ceață în mai multe județe până la ora 11:00
Potrivit meteorologilor, ceața va determina o vizibilitate redusă, local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri, până la ora 9:00, în localități din județele Arad, Bihor, Botoșani, Neamț și Iași.
Fenomenul va persista până la ora 10:00 și în București, în special în zonele periferice, precum și în județele Cluj și Bistrița-Năsăud.
Până la ora 11:00, ceața va reduce vizibilitatea sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri în județele Ialomița, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Alba, Covasna, Brașov, Mureș, Harghita, Sibiu, Constanța și Tulcea.
Administrația Națională de Meteorologie precizează că avertizările pentru fenomene meteorologice periculoase imediate (nowcasting) sunt emise pentru intervale de maximum șase ore.
Recomandările polițiștilor pentru șoferi și ceilalți participanți la trafic
Oamenii legii recomandă șoferilor să folosească luminile de întâlnire pe timpul zilei pe toate categoriile de drumuri, inclusiv pe cele unde legea nu impune această obligație.
În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă. Nu trebuie uitat că cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă este depăşirea. Aceasta cu atât mai mult, cu cât cei ce depăşesc pot fi surprinşi de apariţia bruscă de pe sensul opus a unor autovehicule care circulă fără lumini sau având în funcţiune doar luminile de poziţie
— avertizează Centrul Infotrafic.
Pietonii, bicicliștii și conducătorii de vehicule cu tracțiune animală sunt sfătuiți să manifeste prudență sporită, deoarece ceața le reduce vizibilitatea în trafic și îi face mai greu de observat de către șoferi.