Duminică în majoritatea zonelor țării, valorile de temperatură vor continua să crească, vremea devenind deosebit de caldă îndeosebi în vestul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și trecător descărcări electrice, local în sud-est, iar după-amiaza și seara pe arii restrânse în zona de munte și izolat în Transilvania și Oltenia.
METEO BUCUREȘTI
În capitală, dimineața 14...16 grade. În prima parte a zilei trecător este posibil să plouă slab. După-amiaza cerul va deveni variabil, dar în orele serii vor crește șansele pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 27...28 de grade.
METEO MUNTE
La munte vremea va fi în general frumoasă. După-amiaza și seara se vor semnala averse și trecător descărcări electrice, pe spații restrânse în masivele estice și sud-estice și izolat în rest. Vor fi 19 grade la Sinaia, 20 la Semenic, 21 la Paltinis, 22 la Predeal, 24 la Stana de Vale.
METEO MARE
La mare se va încălzi. Cerul va fi variabil, temporar mai noros. Ziua vor fi averse slabe și descărcări elctrice. Maximele vor fi cuprinse între 23 și 25 de grade, iar cele minime între 18 și 20 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21 și 23 de grade.
VREMEA PE 2 ZILE
Luni vremea va continua să se încălzească devenind caniculară după-amiaza îndeosebi în regiunile vestice, unde și disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală depășind pragul critic de 80. Temperaturile maxime se vor încadra între 26...28 de grade pe litoral și 37...38 de grade în Câmpia de Vest. Doar izolat vor fi ploi de scurtă durată și, posibil, descărcări electrice, dimineața în extremitatea de sud-est, iar în a doua parte a zilei în zonele de munte.
În capitală, vremea va continua să se încălzească: 16 grade dimineața și 33-34 de grade la amiaza.
Marți vremea se va menține deosebit de caldă în toată țara cu maxime peste 30 de grade iar, la câmpie și la podiș va fi chiar caniculară cu maxime peste 35 de grade, până la 38 –39 de grade la Timisoara, Arad si Oradea. După-amiaza și seara în nordul și nord-estul țării, izolat vor fi averse slabe și descărcări electrice.
În București, vremea va fi caniculară în orele amiezii, când se va înregistra o temperatură maximă de 35...36 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.