PROGNOZA METEO pe trei zile. Cum va fi vremea la sfârșitul săptămânii
PROGNOZA METEO pe trei zile. Cum va fi vremea la sfârșitul săptămânii
Maximele zilei de miercuri mai câștigă câteva grade, astfel încât vremea rămâne caldă pentru această perioadă, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice, la deal și la munte.
Miercuri după-amiază temperaturile vor fi cuprinse între 4 grade în zonele cu ceață din Moldova și Oltenia și 19-20 de grade în Banat și în dealurile Crișanei și ale Olteniei. Cerul va fi temporar noros și este posibil să plouă slab și izolat în extremitatea de nord-vest a țării. În zonele joase din sud, est și parțial în centrul țării, mai ales dimineața, local se va semnala ceață, uneori persistentă sau asociată cu burniță. Vântul va sufla cu putere în zona de munte și trecător în sudul Banatului.
BUCURESTI
În Capitală în continuare va fi mai cald decât ar fi normal la acestă dată. În condiții de ceață matinală și cer variabil, temperatura va urca de la 0-2 grade dimineață, până în jur de 14 grade la amiază... așadar încă o zi frumoasă, cu mult soare.
MUNTE
La munte, în continuare vreme deosebit de caldă pentru această dată: 15 grade la amiază la Predeal, 14 grade la Pătiniș, 13 la Sinaia și 9 grade la Semenic. Cerul va fi în general variabil, cu înnorări în special seara și noaptea în Carpații Orientali și în zona Munților Apuseni, când izolat și temporar va ploua slab. Pe văi și în depresiuni dimineața și noaptea va fi ceață, posibil persistentă.
REGIUNI
În regiunile intramontane primăvara este în floare. Va fi deosebit de cald pentru data din calendar. Temperaturile amiezei pornesc de la 9...13 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și ajung la 19...20 în Banat - la Timișoara și Reșița - și în dealurile Crișanei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în nord-vest, unde izolat este posibil să plouă slab. În zonele joase de relief din Transilvania, local se va semnala ceață, pe alocuri persistentă și izolat asociată cu burniță. Vântul va sufla cu putere la munte și trecător în sudul Banatului.
În sudul țării, miercuri va fi o zi plăcută de primăvară, cu mult soare și temperaturi de 19-20 de grade în zona deluroasă a Olteniei. La șes, unde în special dimineața local va fi ceață, maximele trec de 10 grade: vor fi 17...18 grade la Râmnicu Vâlcea și Drobeta Turnu Severin. Excepție fac zonele în care ceața persistă și unde temperatura se oprește la 4-5 grade. În Dobrogea azi va fi mai cald decât ieri, chiar dacă vor fi și perioade cu cer noros. La amiază vor fi 11 grade la Tulcea și 10 grade la Constanța. Dimineață mai poate fi ceață, izolat asociată cu burniță.
În Moldova, chiar dacă soarele stă mai mult în spatele norilor și local este ceață, posibil însoțită de burniță, temperatura are valori peste mediile climatice: 12 grade la amiază la Suceava, 10 la Iași și 8-9 în Bacău, Focșani și Galați. Dar acolo unde ceața persistă peste zi, pot fi si 4-5 grade.
VREMEA PE 2 ZILE
Joi valorile termice scad treptat în vestul, centrul și nordul țării, unde cerul va fi mai mult noros și local va ploua. În zona montană înaltă din nordul Carpaților Orientali, mai poate să cadă și câte un fulg, dar și lapoviță. În restul regiunilor, maximele se mențin sau chiar mai cresc față de astăzi, astfel încât vremea va fi deosebit de caldă, iar cerul - temporar noros. Maximele vor fi cuprinse între 7 grade la Suceava și 20 de grade în Lunca Dunării, la Giurgiu. În zonele joase, dimineața și seara, se poate semnala ceață.
În Capitală, vremea va fi joi în continuare mult mai caldă decât în mod normal în ultima decadă a lunii februarie. Maxima va fi mai mare decât miercuri: 17-18 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare.
Vineri vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal în această perioadă din an, chiar deosebit de caldă local în vestul și centrul țării și în zona de munte. Cerul va avea înnorări și pe arii restrânse va burnița sau va ploua slab. Maximele, în scădere în regiunile extracarpatice, vor avea valori de la 7 grade la Suceava, până la 17 grade în Dealurile de Vest. Izolat, în zonele joase, va fi ceață.
Și în Capitală vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru data de 21 februarie, deși valorile termice diurne vor scădea față de joi. Cerul va fi mai mult noros și trecător va burnița. Vântul va sufla în general moderat, urmând să scadă în intensitate spre seară. 4 grade vor fi dimineață și în jur de 11 la amiază.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























