Ancheta privind sabotajul de la fabrica de armament Carfil din Brașov scoate la iveală noi detalii despre modul în care au acționat cei trei suspecți. Doi cetățeni belaruși și un ucrainean au acționat în România ca ”turiști-fantomă”, folosind apartamente închiriate și biciclete pentru a monitoriza discret obiectivul militar. După incendiul din 14 septembrie, suspecții au intrat în atenția autorităților internaționale, iar ancheta indică posibile planuri de atac și în Germania. Traseul urmăririi internaționale a vizat axa Brașov–Varșovia–Bavaria.
Filmul sabotajului de la Carfil. Cum au acționat sabotorii
Totul ar fi fost pregătit în cele mai mici detalii, astfel încât cei trei să nu trezească nicio suspiciune. Potrivit informațiilor din anchetă prezentate de Realitatea PLUS, cei doi cetățeni belaruși ar fi intrat în România prin vestul țării, sub pretextul unei călătorii turistice. Ajunși la Brașov, și-ar fi închiriat mai multe apartamente și ar fi început să monitorizeze platforma industrială Carfil.
Sursa citată anterior menționează că aceștia ar fi fotografiat și filmat în repetate rânduri zona, deplasându-se inclusiv pe biciclete, pentru a nu atrage atenția și a părea simpli turiști. În operațiune ar fi fost implicat și un cetățean ucrainean, despre care anchetatorii suspectează că ar fi avut un rol de coordonare.
Ulterior, pe 14 septembrie, pe platforma industrială Carfil din Brașov a izbucnit un incendiu. După atac, cei trei au părăsit România, însă au fost identificați în urma unei anchete internaționale.
Cei trei bărbați urmează să fie aduși în România pentru audieri
Cei doi cetățeni belaruși au fost arestați în Germania, unde, potrivit anchetatorilor, ar fi pregătit o nouă acțiune de sabotaj, în timp ce cetățeanul ucrainean a fost prins în Polonia.
În prezent, autoritățile române fac demersuri pentru aducerea celor trei în țară, unde urmează să fie audiați de procurorii DIICOT.
Procedura ar putea dura mai mult în cazul cetățeanului ucrainean, care ar fi refuzat predarea simplificată către România. În aceste condiții, solicitarea autorităților române urmează să fie analizată prin procedura judiciară obișnuită din Polonia.
Mai multe instituții continuă verificările privind operațiunile de sabotaj din România
SRI desfășoară în continuare verificări, alături de DIICOT, Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția Generală de Informații a Apărării, și Ministerul Afacerilor Interne, pentru investigarea operațiunilor de sabotaj identificate pe teritoriul României.
Serviciul Român de Informații acționează în cooperare cu partenerii naționali, europeni și transatlantici pentru identificarea și contracararea acestor amenințări, protejarea obiectivelor vizate și informarea publicului asupra metodelor prin care operează rețelele de sabotaj
conchide sursa citată.
SRI: Recrutarea pentru sabotaj începe cu o sarcină aparent inofensivă
SRI avertizează că recrutarea persoanelor pentru operațiuni de sabotaj are loc, de regulă, prin intermediul rețelelor sociale. Inițial, acestora li se oferă bani pentru sarcini aparent minore, precum supravegherea sau fotografierea unor obiective. Ulterior, solicitările pot deveni mai grave, ajungând până la acte de distrugere, incendieri sau chiar asasinate. În situațiile în care persoanele recrutate refuză să continue, coordonatorii pot recurge la intimidări și șantaj.
Rețelele exploatează în special vulnerabilități financiare, dependențe sau antecedente infracționale. Pentru a-și ascunde identitatea și deplasările, membrii acestora folosesc frecvent transport, cazare și mijloace de plată pe numele altor persoane, precum și comunicații prin cartele din state terțe și aplicații de mesagerie criptată. Aceste elemente trebuie evaluate împreună și în context; luate separat, ele nu indică implicarea unei persoane în activități de sabotaj
spun reprezentanții SRI.