Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen vor fi cercetați în continuare sub control judiciar, după ce Tribunalul București (TB) a respins luni, 26 octombrie, solicitarea de prelungire a arestării preventive. Cei doi sunt vizați de o anchetă DIICOT privind acuzații de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Decizia judecătorilor nu este, însă, definitivă.
Tribunalul București (TB) a respins, luni, ca neîntemeiată, solicitarea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu.
“
În dosarul nr. 44381/3/2026, s-a respins, ca neîntemeiată, propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive dispuse față de inc. G.C. și R.I., formulată de DIICOT, și s-a înlocuit măsura arestării preventive dispuse față de inculpați cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
S-a dispus punerea în libertate a inculpaților, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.
— se arată soluția instanței din data de 26 octombrie 2026.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat într-un dosar în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată.
Călin Georgescu se află în Arestul Central al Capitalei din 29 septembrie. Mandatul de arestare preventivă emis pe numele său și al lui Ionel Rusen este valabil până joi, 29 octombrie.
Garanții de peste un milion de euro pentru un credit care nu s-ar fi concretizat
În acest dosar, Călin Georgescu, afaceristul Ioan Rusen și un cetățean italian sunt acuzați că ar fi constituit un grup infracțional organizat, prin intermediul căruia ar fi indus în eroare un om de afaceri român, potrivit DIICOT. Acesta ar fi fost convins că poate obține o finanțare de șase milioane de euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituție bancară, cu condiția depunerii unei garanții de peste un milion de euro, mai arată sursa citată.
Potrivit anchetatorilor, grupul s-ar fi constituit în septembrie 2021 și ar fi acționat coordonat, sub autoritatea unui lider, cetățean român în vârstă de 64 de ani. Activitatea s-ar fi desfășurat în principal pe teritoriul României, dar și în Marea Britanie, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale injuste.
“
Probatoriul administrat până la acest moment a arătat că, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate pe raza municipiului București și județului Argeș, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, membrii grupului infracțional organizat au indus în eroare o persoană vătămată că ar putea obține o finanțare de 6.000.000 euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituție bancară, sub condiția depunerii unei garanții. În aceste condiții, făptuitorii au determinat victima să transfere peste 1.000.000 euro. Ulterior, sub pretextul că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 euro, cu condiția depunerii unei garanții suplimentare, aceștia au determinat victima să transfere o nouă sumă, de 100.000 euro. Persoana vătămată a înregistrat un prejudiciu total de peste1,1 milioane euro.
— se arată în comunicatul DIICOT din 21 septembrie 2026.
Probele administrate până în prezent ar indica faptul că membrii grupului au organizat întâlniri în București, în județul Argeș și ulterior în Marea Britanie, unde ar fi indus în eroare persoana vătămată cu privire la posibilitatea obținerii finanțării.
În aceste condiții, victima ar fi fost determinată să transfere peste un milion de euro. Ulterior, suspecții ar fi invocat posibilitatea majorării finanțării la 15 milioane de euro, solicitând o garanție suplimentară. Astfel, omul de afaceri ar fi transferat încă 100.000 de euro, prejudiciul total depășind 1,1 milioane de euro.
Conturile și vila lui Călin Georgescu, sub sechestru
Pe 7 octombrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au anunțat instituirea sechestrului asupra mai multor conturi bancare deschise pe numele lui Călin Georgescu. Anterior, anchetatorii puseseră sechestru și pe vila acestuia din Mogoșoaia.
Măsurile asigurătorii au fost dispuse în contextul anchetei privind presupusa înșelăciune și prejudiciul de peste 1,1 milioane de euro.