Politica· 3 min citire

Lucian Bode: "Nu putem lăsa Capitala pe mâna nepricepuților". De ce crede fostul ministru că are nevoie Capitala

Lucian Bode/ Foto: Facebook

Lucian Bode/ Foto: Facebook

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 10 apr. 2024, 22:47

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a afirmat, miercuri, că liberalii nu pot lăsa Capitala "pe mâna nepricepuților, a circarilor politici, a celor care timp de patru ani mai mult s-au victimizat decât au construit", menționând că Bucureștiul are nevoie de "o terapie de șoc aplicată cu viziune și cu multă îndrăzneală".

"Capitala României nu mai are timp pentru alte bâlbe politice și administrative. Capitala are de recuperat o serie de decalaje în multe privințe și bucureștenii nu mai pot aștepta, răbdarea lor a ajuns la final. Ne-am asumat candidaturi puternice pentru toate sectoarele și pentru Primăria Municipiului București. Cu toții ne dorim să trăim într-un oraș cu adevărat european, iar voi aveți datoria să le explicați cetățenilor Capitalei că noi avem cei mai buni candidați pentru a conduce administrația Bucureștiului. Explicați-le că soluția nu vine de la partide de conjunctură, cu lideri providențiali sau de la partidele populiste care se pricep să facă doar gălăgie, dar habar nu au cum să administreze cel mai mare oraș din România", a spus Lucian Bode, la Comitetul de Coordonare al PNL București.

Ciucă îndeamnă liberalii la acțiune: ”Să vorbim puțin și să facem mult. Cîrstoiu va veni cu fișa de tratament pentru București"

Bode a menționat că Bucureștiul trebuie să fie pe primul loc în privința calității vieții.

"Nu putem lăsa Capitala pe mâna nepricepuților sau a circarilor politici, nici pe mâna celor care timp de patru ani mai mult s-au victimizat decât au construit, care au ieșit în evidență cu scandaluri și pasatul responsabilității pentru neputința lor. (...) Este normal ca Bucureștiul să fie primul ca PIB pe cap de locuitor, dar mă întreb: n-ar trebui să fie primul și în ceea ce privește calitatea vieții, unde se află Capitala în această privință jos, mult prea jos pentru a fi un oraș atractiv? Pe termen lung, provocarea echipei de primari și consilieri va fi să facem din Capitala țării un loc în care să-ți dorești să trăiești sănătos și fără stres generație după generație, nu să te gândești mereu cum să evadezi din București", a adăugat secretarul general al PNL.

Potrivit lui Bode, "Capitala are nevoie de un restart pentru dezvoltare, de o terapie de șoc aplicată cu viziune și cu multă îndrăzneală".

"Formula actuală a administrației Municipiului București a eșuat lamentabil, iar pacientul, domnule doctor (Cătălin Cîrstoiu - n.r.), este de mult letargic. Este nevoie de o schimbare de strategie, de oameni cu un suflet nou, cu viziuni curajoase, care să valorifice potențialul Bucureștiului. Creșterea din ultimii ani a Capitalei s-a făcut din inerție, pe spinarea bucureștenilor și a investițiilor lor. (...) Candidații Alianței vin cu acest suflu nou. Sunt oameni potriviți și au expertiza necesară pentru a aduce Bucureștiul într-o nouă etapă a dezvoltării. Cei care s-au pierdut pe la Primăria Generală în ultimii ani s-au ascuns în birou și au dat vina pe greaua moștenire. Rezultatul: un București prost administrat. Degradarea calității vieții este evidentă. O administrație care nu poate asigura nevoile de bază ale cetățenilor săi - căldură și apă caldă, în Bucureștiul anului 2024, curățenie, clădiri sigure sau servicii publice de calitate - este o administrație care a eșuat și trebuie să plece acasă", consideră Bode.

Citește și Rareș Bogdan, șeful de campanie al PNL la europarlamentare, mesaj către liberali: Vorbiți în întâlniri, în emisiuni radio și TV despre realizările partidului

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica