Guvernul a transmis conținutul avizului nefavorabil emis la proiectul privind sancționarea divulgării informațiilor din cauze penale în cercetare, din care rezultă că motivul respingerii este că, în opinia Executivului, propunerea nu clarifică suplimentar infracțiunea față de prevederile actuale.
Astfel, Guvernul arată că, prin reglementarea infracțiunii prevăzute la articolul 277 din Codul penal, respectiv "Compromiterea intereselor justiției", s-a urmărit, în primul rând "creșterea gradului de exigență" față de funcționarii care își desfășoară activitatea în domeniul administrării justiției în legătură cu modul de gestionare a unor date și informații obținute în cursul unui proces penal, care pot influența semnificativ "aflarea adevărului" ori dreptul la un proces echitabil al persoanei cercetate sau judecate, scrie Mediafax.ro.
Guvernul consideră că practica judiciară a dovedit, fără echivoc, că reglementările actuale nepenale sunt insuficiente, astfel că folosirea mijloacelor penale pentru atingerea scopului urmărit "este justificată și apare ca singura soluție viabilă".
Astfel, arată Guvernul, incriminarea faptei de divulgare, fără drept, de informații confidențiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să fie administrată o probă în cursul urmăririi penale de către un funcționar care a luat cunoștință de acestea în virtutea funcției are drept scop împiedicarea scurgerilor de informații, dar nu orice fel de informații privitoare la urmărirea penală, ci doar a acelora care pot împiedica sau îngreuna administrarea unei probe, precum divulgarea identității unui suspect ale cărui mijloace de comunicație sunt interceptate, dezvăluirea unei operațiuni sub acoperire preconizată ori aflată în desfășurare, divulgarea datelor din conținutul unei autorizații de percheziție care nu a fost încă efectuată, dezvăluirea de informații privind data și locul în care urmează să fie realizat un flagrant.