ExclusivPolitica· 2 min citire

COZMIN GUȘĂ: De ce a pierdut Mircea Geoană alegerile în 2009

COZMIN GUȘĂ: De ce a pierdut Mircea Geoană alegerile în 2009

COZMIN GUȘĂ: De ce a pierdut Mircea Geoană alegerile în 2009

Publicat10 iun. 2014, 19:37
Actualizat10 iun. 2014, 22:46

Adevăratul motiv pentru care Mircea Geoană a pierdut alegerile din 2009 ține de campania lui Crin Antonescu. Aprecierea a fost făcută de consultantul politic Cozmin Gușă, la Realitatea TV.

"Motivul principal pentru care a pierdut Mircea Geoană în 2009, în finala cu Traian Băsescu, nu e legat nici de trădarea partidului - care a existat, nici de furtul electoral - care a existat, nici de felul precar în care Titus Corlățean a avut grijă de voturile din străinătate, ci de campania lui Crin Antonescu din primul tur, prin care Antonescu a reușit să incompatibilizeze mare parte din electoratul său cu electoratul lui Geoană. Antonescu avea atunci un consilier, care azi e consilierul lui Ponta, Bogdan Teodorescu, care-l învăța în fiecare zi pe Crin Antonescu că o șansă să ajungă în turul 2 înaintea lui Mircea Geoană ar fi să-l înjure în fiecare zi cât poate de tare. Lucru total incorect din punct de vedere al marketingului politic, probabil că Antonescu nu avea toate uneltele ca să poată analiza această incorectitudine pe datele care existau și a făcut această greșeală, în ciuda avertismentelor pe care le-am tot lansat la modul personal. Motivul principal este acea critică deșănțată la adresa lui Geoană, total nemotivată, dar inspirată de către consilieri. Și atunci, în turul 2, mare parte din electoratul lui Crin Antonescu nu a mai venit să-l voteze pe Geoană. Cu toate acele defecțiuni, cu tot ceea ce s-ar fi întâmplat, dacă ar fi venit, Geoană ar fi fost președinte", a spus consultantul politic Cozmin Gușă, în emisiunea "Deschide lumea".


Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica