”Alegerile din '90 le-am urmărit în calitatea mea de student tânăr. Aveam 20 de ani, consumator avid de presă, erau câteva zeci de reviste, ziare pe care le încurgitam, aveam o singură televiziune liberă (...) Nu știam nimic, dar trăiam intens că ne-am salvat de Ceaușescu. Asta e fost mobilul participării la vot, scăparea de comunism. Ion Iliescu s-a marchetat și, în termenii pe care nu îi cunoșteam în '90, ca fiind cel care l-a omorât pe Ceaușescu, a fost omorât mișelește în ziua de Crăciun, în '89, un lucru care într-o țară aproape fundamentalist ortodoxă, a avut un impact emoțional. Impactul a fost fructificat spunându-se că, de fapt, satana a fost omorât în ziua de Crăciun, ca pe o ofrandă. A înseamnat un lucru puternic pentru niște oameni avizi să se exprime printr-un vot liber (...) Concluzia pentru mai '90 a fost că mergem să votăm pentru libertatea noastră. Și ce am făcut: am refuzat cel mai democratic și occidentalist discurs al bătrânului Ion Rațiu și întreaga Românie, în ciuda minciunilor proferate de Ion Iliescu, practic, l-a ignorat pe bătrânul Ion Rațiu și inclusiv pe Radu Câmpeannu, liberalul care a luat ceva mai multe voturi decât Ion Rațiu. Așa s-a ajuns la acel scor, demn de o dictatură care arăta naivitatea românilor și proasta lor informare, la nivelul anilor '90, la nivel de politică. Proasta informare care s-a perpetuat și până în zilele noastre. Nu văd mult pragmatism, la români, în a alege valoarea”, a afirmat Cozmin Gușă.
Consultantul politic îl critică pe Ion Iliescu pentru ”obsesia sa de a promova doar oameni mediocri sau submediocri, în suprastructura de conducere politico-economică din statul român” și afirmă că, la ora actuală, nu putem vorbi de o maturizare a scenei politice și a actorilor săi.
”Nu, Doamne ferește, bine ar fi să putem să fim aproape de o asemenea apreciere. Chiar dacă urmăream dezbaterea cu creionul în mână, am fost suficient de prostovan să nu observ cât de profunde sunt mesajele pe care le promovea Ion Rațiu și chiar si Radu Câmpeanu, și chiar și Ion Iliescu. Noi îl vedeam pe Ion Iliescu doar ca pe cel care ne-a scăpat de Ceaușescu. Oamenii aștia știau multă politică, fiecare în felul său, injecția de discurs democratic a venit de la cei doi care au trăit în străinătate, Câmpeanu la Paris, Rațiu la Londra și nu mai vreau să fac speculații legate de lucrurile care s-au spus despre emisiunile lor. Mă interesează consistența discursului, chiar și la Ion Iliescu. Eu pe Ion Iliescu l-am taxat, în toată activitatea sa politică, când am început să scriu și acum, l-am taxat tot timpul pentru un mare păcat, dublat: primul a fost legat de minciuna inițială, pe care s-a clădit democrația românească, că cea din 1989 a fost o revoluție românească, eu descoperind că a fost o lovitură de stat (...) și, al doilea lucru, pentru care l-am acuzat mereu pe Ion Iliescu, a fost obsesia sa de a promova doar oameni mediocri sau submediocri, în suprastructura de conducere politico-economică, din statul român (...) El niciodată nu a putut să fie un mesia politic”, a detaliat Cozmin Gușă.
Mai departe, consultantul politic afirmă că ”Emil Constantinescu a venit la putere tot ca urmare a unui vot anti-comunism” și subliniază că ”Emil Constantinescu nu a reușit pentru că a fost amator, din punct de vedere politic,” și ”pentru că cei pe care i-a promovat au fost amatori”, la rândul lor.
” Ca să ajungem la 1996, trebuie să explic ce s-a întâmplat până în '96. Oamenii au fost convinși, într-un fel sau altul, că partidul comunist revine sub forma patrulaterului rosu, cu partidele naționaliste în arcul guvernamental, dominat de partidul lui Ion Iliescu (...) În România, se creasera în '92 '93 95, germenii unei mișcări anti-comunism. Emil Constantinescu a venit la putere tot ca urmare a unui vot anti-comunism, nu a unui vot pro-Emil Constantinescu. Din nefericire, alegerile nu s-au făcut la noi niciodată într-un fel entuziast sau suficient afirmativ, legat de valoarea unei personalități politice. Așa cum Ion Iliescu a fost beneficiarul votului anti-Ceaușescu, așa a fost Emil Constantinescu beneficiarul votului anti-Iliescu. A fost o guvernare înțelenită, niciun proiect. La dezbatarea electorală din '96, Emil Constantinescu a fost talentat, s-a și mișcat puțin, luase lecții de la Ion Caramitru, în acea perioadă. A fost o scenă dramatică bine jucată, în condițiile în care avea nevoie de așa ceva, programul său fiind unul total iluzoriu, în care ne explica că va veni să transforme România cu 15.000 de specialiști (...) Usor, usor mi-am dat seama că Emil Constantinescu, de fapt, ne mințea, a inventat o cifră și sigur, trebuie menționat un lucru: Emil Constantinescu nu ajungea niciodată președintele României, dacă Petre Roman care luase 20 la sută din voturi, nu ar fi redat voturile către Emil Constantinescu (...) Emil Constantinescu a venit cu puține obligații la guvernare, nu a avut un mandat afirmativ, în baza căruia a venit la guvernare. Problema a fost alta: aceea a liderului care nu se pricepe la politică. Emil Contantinescu, înafara unor calități evidente, pe care le are și pe care le-a dobândit după ce nu a mai fost președinte, a început să fie consistent după ce nu a mai fost presedinte. Din unghiul meu, Emil Constantinescu nu a reușit pentru că a fost amator, din punct de vedere politic, pentru că cei pe care i-a promovat au fost amatori. Emil Constantinescu nu avea aparatul critic, prin care să-și țină sub control o structură stabilă, iar crizele au venit ca urmare a acestei nepriceperi a lui Emil Constantinescu. În perioada Emil Constantinescu, a început, în România, epoca nepoțeilor (...) Nepoțeii au fost inventati, în această epocă, și nepotismul a devenit extrem de evident, totul culminând cu prăbușirea sistemului în România, cu imposibilitatea de integrare NATO”, a explicat Cozmin Gușă.
În ceea ce privește alegerile din 2000, consultantul politic afirmă că ”a fost cel mai dureros vot 'anti' pe care l-au dat româniii vreodată”.
”S-a petrecut ceva foarte interesant, în turul întâi. Voturile din dreapta au fost sfidate, au fost doi candidați care, într-un fel foarte ciudat, și-au anunțat candidatura, deși trebuia să existe un candidat unic (...) cei doi candidați, Mugur Isărescu și Theodor Stolojan, amândoi cu funcții importante, înainte de'89, certă legătura cu securitatea, dar oameni cu o valoare profesională recuoscută, mai mult Mugur Isărescu, dar și Theodor Stolojan. Mugur Isărescu ar fi fost varianta fericită pentru Președinția României, în 2000, dacă nu și-ar fi împărțit voturile cu Theodor Stolojan. În loc să cedeze unul în favoarea celuilalt, Stolojan în favoarea lui Isărescu, care avusese în 1999-2000 un mandat consistent de premier, care a pus frână derapajului de la nivel guvernamental (...) așa s-a ajuns la Ion Iliescu, unde a fost cel mai evident vot anti ceva care s-a dat vreodată”, a mai spus consultantul politic, Cozmin Gușă.
