Marius Șumudică, prima victorie în Arabia Saudită! Al-Okhdood s-a impus la limită cu Al-Kholood grație unui gol superb Marius Șumudică a reușit primul succes pe banca formației Al-Okhdood. Echipa antrenată de tehnicianul român s-a impus cu 1-0 pe teren propriu în fața celor de la Al-Kholood, într-un meci contând pentru etapa a 15-a din Saudi Pro League.
Michael Carrick este noul antrenor lui Manchester United. Cine va face parte din staff-ul tehnicianului Manchester United a ajuns la un acord de principiu cu Michael Carrick pentru ca fostul tehnician al lui Middlesbrough să preia conducerea echipei până la sfârșitul sezonului, a declarat marți o sursă din cadrul clubului, citată de Reuters.
Cristi Chivu, tehnicianul lui Inter Milano, a fost desemnat antrenorul lunii decembrie în Serie A Cristian Chivu, tehnicianul echipei Inter Milano, a fost desemnat „Antrenorul lunii decembrie” în Serie A, a anunțat vineri Lega Serie A. Distincția reprezintă o premieră în cariera de antrenor a fostului internațional român.
Nicolae Stanciu, aproape de despărțirea de Genoa, după penalty-ul ratat cu AC Milan. Ofertă tentantă pentru mijlocașul român Meciul cu AC Milan, în care a ratat un penalty în minutul 99 al partidei, ar putea fi ultimul pentru Nicolae Stanciu în tricoul celor de la Genoa.
Nicolae Stanciu a ratat din penalty contra Milanului în minutul 99. Românul, mesaj după execuția catastrofală: „Mi-am asumat” - VIDEO Genoa a reușit rezultatul-surpriză al etapei cu numărul XIX din Serie A, remizând pe „San Siro”, scor 1-1, cu AC Milan. Formația patronată de Dan Șucu a fost la un pas de o victorie răsunătoare, însă Nicolae Stanciu a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 90+9.
Gigi Becali a confirmat transferul lui Adrian Șut: „Da, e adevărat”. Echipa la care ajunge este lider în clasament Gigi Becali a confirmat transferul lui Adrian Șut la Al-Ain, liderul din Emiratele Arabe Unite. Mijlocașul român va pleca de la FCSB contra sumei de două milioane de euro, urmând să câștige un milion de euro pe sezon.
Ianis Hagi, gol superb din lovitură liberă într-un amical cu Metaloglobus. Echipa lui Mihai Teja, test util în Antalya Ianis Hagi a înscris un gol superb din lovitură liberă pentru Alanyaspor în victoria contra formației din primul eșalon al României, Metaloglobus, scor 2-0. Umit Akdag, un alt jucător de origine română, a intrat pe teren în locul lui Hagi.
Adrian Șut pleacă de la FCSB: ofertă-bombă venită din Emirate. Salariul uriaș pe care îl va încasa mijlocașul Adrian Șut, mijlocașul roș-albaștrilor, pleacă în Emiratele Arabe Unite, după ce FCSB a primit o ofertă de nerefuzat. Mijlocașul central de 26 de ani, unul dintre stâlpii roș-albaștrilor în ultimii ani, va semna în Dubai, iar clubul lui Gigi Becali va încasa 2 milioane de euro.
Lamine Yamal, cel mai scump fotbalist din lume. Top 10 cei mai scumpi fotbaliști ai planetei: surprize uriașe în clasamentul CIES - FOTO Lamine Yamal, tânărul star al Barcelonei, continuă să fie considerat cel mai valoros fotbalist din lume, potrivit celui mai recent raport publicat de Observatorul Fotbalului CIES.
Emil Boc a petrecut alături de Gheorghe Hagi, în noaptea de Revelion, la hotelul Simonei Halep - FOTO/VIDEO Primarul Clujului, Emil Boc, dar și marele fotbalist Gheorghe Hagi au petrecut împreună Revelionul, la restaurantul Simonei Halep din Poiana Brașov. Imagini de la eveniment au fost postate de cântăreața Mirela Ursache, cea care a întreținut atmosfera.
Tragedie în Alpi. Un fotbalist german de 22 de ani a murit după ce a căzut de pe o pârtie de schi din Austria Un tânăr fotbalist german, în vârstă de 22 de ani, și-a pierdut viața într-un tragic accident petrecut în stațiunea de schi Hochzillertal, din Kaltenbach, Austria. Nikolas Begalke a căzut de la o înălțime de aproximativ 20 de metri, de pe marginea unei pârtii dificile („black run”), sâmbătă, în jurul orei 14:00.
Mircea Lucescu a reacționat după transferul lui Louis Munteanu la DC United: „Poate că va avea de suferit” Selecționerul naționalei României, Mircea Lucescu, a comentat mutarea atacantului Louis Munteanu (23 de ani) de la CFR Cluj la DC United în MLS, considerând-o excelentă din punct de vedere financiar, dar cu posibile riscuri profesionale.
Radu Drăgușin, pe picior de plecare de la Tottenham. Clubul din Italia care monitorizează îndeaproape transferul internaționalului român Fiorentina insistă pentru aducerea lui Radu Drăgușin, dar românul ezită să accepte aventura în plină criză viola. Fundașul de 23 de ani de la Tottenham, revenit recent după o accidentare gravă, are șanse minime de a fi titular în Premier League și ar putea părăsi gruparea londoneză în iarnă.
Denis Drăguș a fost exclus de la Eyupspor și este pe picior de plecare după doar o jumătate de sezon. Atacantul și-a găsit deja echipă Internaționalul român Denis Drăguș (26 de ani) nu a fost inclus în cantonamentul de iarnă al Eyupspor, ceea ce face ca șansele sale de a rămâne la echipă să fie minime.
Gigi Becali îl trimite pe Tavi Popescu împrumut la echipa lui Șumudică din Arabia Saudită: „Să-l ia, eu sper să iau 20 de milioane pe el!” Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a anunțat că este deschis să-l împrumute pe Octavian Popescu (23 de ani) la Al-Okhdood, formația saudită preluată recent de Marius Șumudică.
Marius Șumudică, prezentat oficial la Al-Okhdood! Prima reacție a antrenorului: „V-am spus mereu” Marius Șumudică a fost prezentat oficial la echipa saudită Al-Okhdood și a oferit prima reacție, după anunț. „Șumi” a revenit în antrenorat la 8 luni de la despărțirea de Rapid.
Louis Munteanu, mesaj ferm după despărțirea de CFR Cluj: „Am demonstrat că am valoare”. Atacantul a fost prezentat oficial la noua echipă Louis Munteanu a confirmat despărțirea de CFR Cluj și a anunțat că va juca la DC United, în MLS, transferul fiind deja definitivat între cluburi. De asemenea, atacantul a fost prezentat oficial la clubul american.
Imagini îngrijorătoare cu Dan Petrescu în București. „Bursucul” este de nerecunoscut. Dezvăluirile șocante ale prietenilor: „Este grav bolnav” După despărțirea de CFR Cluj și retragerea în Ardeal, Dan Petrescu a revenit recent în București, unde a fost surprins pe Șoseaua Nordului. Antrenorul, care tocmai a împlinit 58 de ani pe 22 decembrie, a profitat de perioada sărbătorilor pentru a petrece timp în Capitală, unde deține mai multe proprietăți și și-a petrecut ultimele zile.
Momente de cumpără pentru un fotbalist al generației de aur, campion mondial. A fost operat de urgență pe inimă Lumea fotbalului este în alertă după ce legendarul fundaș brazilian Roberto Carlos (52 de ani) a fost internat de urgență într-un spital din São Paulo, în urma unei probleme cardiace neașteptate. Deși starea fostului star de la Real Madrid și Inter Milano este acum stabilă, iar medicii au transmis că acesta se află în afara oricărui pericol, multiplul campion mondial rămâne sub observație strictă pentru investigații amănunțite. Vestea a generat un val de mesaje de susținere din partea fanilor și a foștilor coechipieri, toți sperând într-o recuperare rapidă a „omului cu șutul de foc”.
Doliu uriaș în sportul mondial. A murit o legendă a fotbalului francez Jean-Louis Gasset, legendă a fotbalului francez și colaborator de nădejde al lui Laurent Blanc, a murit la 72 de ani.
Un fost mare fotbalist, pensie de doar 3.600 lei, după contribuții de milioane la buget: Statul mi-a luat banii, acum îmi cere dovezi Fostul internațional Aurel Țicleanu este revoltat din cauza birocrației și spune că nu încasează pensia pe care o merită.
Doliu uriaș în fotbal. A murit cel supranumit „Picasso al jocului” Fostul internațional scoțian John Robertson, legendă a lui Nottingham Forest și dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 1979 și 1980, a murit la vârsta de 72 de ani, a anunțat clubul englez din Premier League.
Duminică de foc în Superligă. Cine joacă astăzi și la ce oră începe marele duel FCSB - Rapid Etapa a 21-a a Superligii programează duminică trei meciuri cruciale, având ca punct central derby-ul bucureștean dintre FCSB și Rapid. În paralel cu duelul de pe Arena Națională, miza punctelor este uriașă și în confruntările Hermannstadt – Petrolul Ploiești și U Cluj – Farul Constanța, într-o zi ce promite un spectacol total pentru fanii fotbalului intern.
Doliu uriaș în fotbalul românesc. A murit antrenorul care l-a lansat pe Cristi Chivu în lumea fotbalului mare Ioan Sdrobiș, antrenorul care l-a descoperit și lansat pe Cristi Chivu, a decedat la vârsta de 79 de ani. Vestea a fost confirmată de Mihai Fudulache, patonul Viitorului Onești, omul care a stat alături de fostul antrenor în ultimii ani din viață.
Scandal uriaș la tragerea la sorți a grupelor CM 2026. Donald Trump, acuzat de propagandă politică, după ce a primit Premiul FIFA pentru Pace Tragerea la sorți a grupelor pentru Campionatul Mondial din 2026, găzduit de SUA, Mexic și Canada, a fost umbrită miercuri seară de un scandal major implicând președintele FIFA, Gianni Infantino, și președintele SUA, Donald Trump.
Turcia, zguduită de un uriaș scandal de pariuri: 29 de fotbaliști arestați, inclusiv jucători de la Galatasaray și Fenerbahçe Justiția din Turcia a ordonat vineri arestarea a 46 de persoane, dintre care 29 sunt fotbaliști, după declanșarea unei anchete de amploare privind pariurile ilegale pe meciurile de fotbal.
Mircea Lucescu a reacționat imediat după ce a aflat că România înfruntă Turcia la baraj: „Va fi o atmosferă incendiară și un test dificil” Mircea Lucescu, selecționerul României, a reacționat după ce naționala României va înfrunta Turcia la barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026. Afisat la Zurich, Lucescu a declarat că știe foarte bine fotbalul turc și că echipa noastră este pregătită pentru un meci dificil, dar echilibrat.
Duel de foc pentru calificarea la Cupa Mondială: România și-a aflat adversara din baraj Drumul României spre Cupa Mondială trece prin Turcia. Naționala lui Mircea Lucescu va juca primul meci de baraj la Istanbul.
Cheltuieli suspecte la FCSB, ANAF a descins în forță la Gigi Becali. Tupeu uriaș: patronul „roș-albaștrilor” neagă ascundrea profitului Scandal de proporții la FCSB, după ce ANAF a verificat cheltuielile clubului lui Gigi Becali. Controlul a pornit de la o alertă emisă de softul Fiscului, care a indicat o sumă nejustificată de aproximativ 7 milioane de lei. Inspectorii au mers direct la patron acasă și au cerut toate documentele care sa explice plățile considerate suspecte.
Scandal și violențe după Bosnia - România. Suporterii români au fost bătuți de Armata bosniacă, motivul declanșării iadului în peluză - FOTO/VIDEO Meciul dintre Bosnia și România, disputat la Zenica pentru calificările la Cupa Mondială, s-a încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea gazdelor, dar atmosfera de pe stadionul Bilino Polje a fost una tensionată și violentă, mai ales în rândul suporterilor români, care au scandat „Serbia, Serbia”.