„În timp ce mediatorii au depus un efort deosebit, Hamas nu pare să fie coordonată sau să acţioneze cu bună-credinţă", a declarat Witkoff într-un comunicat. „Acum vom lua în considerare opţiuni alternative pentru a aduce ostaticii acasă şi pentru a încerca să creăm un mediu mai stabil pentru populaţia din Gaza”, a declarat Witkoff, conform The Associated Press (AP).
De luni de zile, administraţia republicană a lui Donald Trump nu reuşeşte să facă progrese în discuţiile pentru un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas, în timp ce condiţiile se înrăutăţesc în Gaza. Teritoriul a avut recent cea mai mortală zi de până acum pentru populaţie în peste 21 de luni de război, cel puţin 85 de palestinieni fiind ucişi duminică în timp ce încercau să ajungă la alimente duminică.
Părţile au purtat discuţii timp de câteva săptămâni în Qatar, anunţând mici semne încurajatoare, dar fără progrese majore.
Oficialii au declarat că principalul punct de blocaj este desfăşurarea trupelor israeliene după ce va avea loc orice încetare a focului.
Witkoff a dat asigurări că Statele Unite sunt „hotărâte” în încercarea de a pune capăt conflictului din Gaza şi a spus că este „păcat că Hamas a acţionat în acest mod egoist”.
Mai devreme joi, biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu rechemase, la rândul său, echipa de negociere a ţării sale înapoi în Israel în urma răspunsului Hamas. Într-o scurtă declaraţie, biroul prim-ministrului şi-a exprimat aprecierea pentru eforturile lui Witkoff şi ale mediatorilor Qatar şi Egipt, dar nu a oferit alte detalii.
Se aştepta ca acordul discutat să includă o încetare a focului de 60 de zile, în care Hamas să elibereze 10 ostatici în viaţă şi rămăşiţele altor 18, în etape, în schimbul palestinienilor închişi de Israel. Ajutoarele ar fi urmat să fie intensificate, iar cele două părţi ar fi urmat să poarte negocieri pentru un armistiţiu de durată.
Discuţiile s-au împotmolit însă din cauza condiţiilor contradictorii pentru încetarea războiului. Hamas susţine că va elibera toţi ostaticii doar în schimbul unei retrageri totale a Israelului şi al încetării războiului. Israelul afirmă că nu va fi de acord să pună capăt războiului până când Hamas nu renunţă la putere şi nu se dezarmează, o condiţie pe care grupul militant o respinge.
