Extern· 2 min citire

Război Ucraina. Vladimir Putin vede victoria acolo unde armata urcaineană recâștigă tot mai multe teritorii

Vladimir Putin / Foto: Profi Media

Vladimir Putin / Foto: Profi Media

Publicat5 oct. 2022, 18:07
SursăRealitatea

După o serie de înfrângeri drastice suferite în ultimele săptămâni de trupele ruse în urma contraofensivelor ucrainene pe mai multe direcții, președintele rus Vladimir Putin se declară optimist și spune că situația se va rezolva.

'Plecăm de la principiul că situația se va stabiliza și că vom putea dezvolta aceste zone într-un mod pașnic'', a susținut Putin la o întâlnire cu cadre didactice transmisă de televiziunea rusă.

După o serie de înfrângeri drastice suferite în ultimele săptămâni de trupele ruse în urma contraofensivelor ucrainene pe mai multe direcții, președintele rus Vladimir Putin a decis mobilizarea a 300.000 de rezerviști pentru a consolida trupele pe frontul ucrainean și formalizarea în urma unor așa-zise referendumuri a anexării provinciilor ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie.

Dar în urma contraofensivelor ucrainene niciuna dintre aceste provincii nu se mai află acum integral sub controlul trupelor ruse.

Vorbind despre rezultatele acelor ''referendumuri'', care conform autorităților proruse din provinciile anexate au fost în favoarea alipirii la Rusia cu procente cuprinse între 87% și 99%, Putin a susținut în declarația sa de miercuri că acestea ''nu doar l-au bucurat, ci și surprins''.

Mai devreme, purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov a susținut că nu există nicio contradicție între anexarea acestor teritorii și faptul că trupele ruse pierd tot mai mult din controlul asupra lor în urma contraofensivei ucrainene. ''Nu există nicio contradicție. Ele vor fi cu Rusia pentru totdeauna și nu vor fi returnate'', a răspuns Peskov unei întrebări din partea presei.

Pe de altă parte, Peskov a calificat drept ''extrem de periculoase'' declarațiile unui responsabil al Pentagonului, care a spus că Ucraina ar putea folosi arme americane pentru a lovi ținte rusești în Crimeea, conform purtătorului de cuvânt al Kremlinului astfel de afirmații fiind o dovadă a implicării directe a SUA în conflict.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern