Un vas de croazieră cu peste 3.300 de oameni la bord s-a ciocnit de o navă portcontainer în portul german Bremerhaven. Vântul puternic a îngreunat manevrele
Scris deDana Bărăgan Publicat: 26 oct. 2026, 13:49
Un vas de croazieră cu peste 3.300 de oameni la bord s-a ciocnit cu o navă portcontainer în timp ce părăsea portul Bremerhaven, din Germania, pentru o călătorie de 20 de zile spre Insulele Canare, Spania. Incidentul s-a produs duminică seara, 25 octombrie, în condiții meteorologice dificile, cu rafale puternice de vânt. Potrivit poliției, în incident au fost implicate trei nave și nu au fost raportate persoane rănite, relatează site-ul 7News.
Nava de croazieră Mein Schiff 3 operată de TUI Cruises, cu o lungime de 293 de metri, a plecat duminică, 25 octombrie, din port în jurul orei locale 17:10. Aproximativ 20 de minute mai târziu, vasul s-a ciocnit de nava portcontainer MSC Victorine, care era acostată în portul german, relatează publicația 7News.
Coasta germană a Mării Nordului era afectată de furtuna Manja, care aducea rafale puternice de vânt în regiune.
Momentul impactului, surprins de un pasager
Imagini filmate de un pasager aflat la bord surprind remorcherele care încearcă să manevreze nava în condițiile vântului puternic, în timp ce vasul de croazieră întâmpină dificultăți la ieșirea din port.
În înregistrare, pasagerul pare inițial îngrijorat că pupa navei ar putea lovi un portcontainer. Ulterior, îndreaptă camera spre prova, surprinzând momentul coliziunii.
Imaginile arată cum vasul de croazieră alunecă de-a lungul navei portcontainer. În urma impactului, mai multe bărci de salvare ale navei Mein Schiff 3 ar fi fost avariate.
Potrivit informațiilor publicate de presa germană, în special de cotidianul BILD, coliziunea ar fi provocat o spărtură în coca navei MSC Victorine. Imaginile apărute după incident arată avarii importante, însă amploarea exactă a acestora nu a fost stabilită.
Pasagerii au povestit că nava s-a zguduit violent
Christian Breden și-a însoțit părinții, în vârstă de 69 și, respectiv, 68 de ani, până la navă și îi saluta de pe chei la plecare. Cei doi se aflau la bord în momentul coliziunii, cazați într-o cabină situată pe partea tribord - partea dreaptă a navei în sensul de înaintare - care ar fi fost implicată în impact.
Breden a declarat pentru BILD că vasul părea să rămână aproape nemișcat, la aproximativ 30 de metri de chei, timp de câteva minute, în timp ce echipajul încerca să gestioneze efectele vântului puternic. Potrivit relatării sale, coliziunea s-a produs aproximativ zece minute mai târziu.
Părinții săi i-au povestit că au auzit o bubuitură puternică, urmată de zguduirea întregii nave.
“
Au spus că s-a auzit o bubuitură cum nu mai trăiseră niciodată
— a relatat Breden, citat de publicația germană.
Nava a revenit la chei pentru verificări
TUI Cruises a confirmat producerea coliziunii și a anunțat că nava s-a întors ulterior la chei, unde specialiștii urmau să evalueze avariile.
Potrivit unui purtător de cuvânt al companiei, la bord se aflau 2.428 de pasageri și 922 de membri ai echipajului.
“
Vom furniza informații suplimentare de îndată ce vor fi disponibile constatări verificate
— a transmis reprezentantul companiei.
Pasagerii au fost informați că pot rămâne la bord pe întreaga durată a verificărilor și a investigației.
Ce spune Poliția
Poliția germană a confirmat că în incident au fost implicate trei nave și că nu au fost raportate victime, circumstanțele coliziunii fiind investigate. Mai exact, condițiile meteorologice din momentul plecării urmează să fie analizate pentru a se stabili dacă rafalele puternice de vânt au contribuit la pierderea controlului asupra manevrelor navei.
Deocamdată, cauza exactă a incidentului și amploarea pagubelor nu sunt cunoscute. Autoritățile și compania au anunțat că vor oferi informații suplimentare după finalizarea verificărilor.