Război Ucraina. Incident sau strategemă? Rachetă antiaeriană ucraineană, doborâtă în Belarus

Foto arhivă Profimedia
O rachetă „rătăcită” de prin Ucraina a aterizat pe teritoriul Belarus, în zona Brest, de la graniță. Autoritățile de la Minsk spun că au doborât racheta, dar așteaptă un răspuns din partea Kievului.
Belarusul l-a convocat joi pe ambasadorul ucrainean la Minsk pentru "a protesta împotriva unui tir cu rachetă" S-300 "de pe teritoriul Ucrainei în direcţia celui al Belarus", pe care Ministerul Apărării belarus a anunţat mai devreme că l-a interceptat în regiunea Brest, relatează AFP şi Reuters.
"Partea belarusă a cerut desfăşurarea imediată a unei anchete aprofundate privind consecinţele acestui tir cu rachetă, pedepsirea celor responsabili şi luarea de măsuri globale pentru a împiedica pe viitor astfel de incidente, care ar putea avea consecinţe catastrofice", a precizat diplomaţia belarusă într-un comunicat.
Ministerul Apărării din Belarus a anunţat că a doborât o rachetă ucraineană S-300 joi dimineaţă, în timpul unuia dintre cele mai ample atacuri cu rachete ale Rusiei asupra Ucrainei de la începutul războiului.
Comisarul militar al regiunii Brest, Oleg Konovalov, a minimalizat incidentul într-o înregistrare video postată pe social media de agenţia de ştiri de stat BelTA, afirmând că localnicii "nu au absolut nimic de care să se teamă". "Din nefericire, astfel de lucruri se întâmplă", a adăugat el în postare.
El a comparat incidentul cu cel din noiembrie, când o rachetă S-300 trasă de forţele aeriene ucrainene a ajuns pe teritoriul Poloniei, provocând temeri privind o escaladare a conflictului care au fost rapid dezamorsate.
Un purtător de cuvânt militar ucrainean a recunoscut că racheta este una ucraineană rătăcită, precizând că incidentul "nu este nimic ciudat, ci rezultatul apărării aeriene" şi ceva care "s-a întâmplat nu o singură dată".
S-300 este un sistem de apărare aeriană din era sovietică utilizat atât de Rusia, cât şi de Ucraina.
Citește și:
- 09:03 - Unul dintre cele mai mari orașe din lume se scufundă cu până la 30 cm pe an. Fenomenul, vizibil din spațiu cu ajutorul unui satelit NASA
- 08:59 - O persoană a fost împușcată de forțele de ordine lângă Monumentul Washington. Casa Albă, închisă temporar
- 08:50 - Un avion s-a prăbușit într-un bloc din Brazilia: trei oameni au murit, doi au fost răniți. Imaginile amintesc de atacurile din 11 septembrie 2001 - VIDEO
- 08:34 - Emmanuel Macron a cântat „La Bohème” la un dineu oficial din Erevan, acompaniat de premierul Armeniei. Imaginile au devenit virale VIDEO
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














