Extern· 7 min citire

Război în Ucraina, ziua 146. Zelenski anunță pierderi masive pentru armata rusă. Federația Rusă se concentrează pe capturarea a două orașe din Donbas - LIVETEXT

Război în Ucraina / Foto: Profi Media

Război în Ucraina / Foto: Profi Media

Publicat19 iul. 2022, 07:35
Actualizat20 iul. 2022, 03:00
SursăRealitatea Net

Ucraina a ajuns, astăzi, în cea de 146 zi de război. La mai bine de patru luni și jumătate de la invadarea Ucrainei de către Rusia, președintele Zelenski anunță că este din ce în ce mai dificil pentru armata rusă să mențină pozițiile pe teritoriul capturat. Președintele Ucrainei anunță, de asemenea, că 1.028 de localități au fost eliberate până acum.

UPDATE 2:00 - Oleksandr Klymenko este noul procuror general al Uncrainei. Klymenko, 35 de ani, a fost desemnat în decembrie 2021, iar numirea sa a fost confirmată acum. A lucrat la Biroul Național Anticorupție din 2016. El a investigat delapidarea la căile ferate ucrainene și presupusa implicare a unor personalități politice de rang înalt în corupție. Predecesoarea sa - Iryna Venediktova și șeful Serviciului Secret SBU - Ivan Bakanov au fost demiși din funcție de președintele Zelenski.

UPDATE 00:20 - Ministrul ucrainean al apărării Oleksiy Reznikov cere mai multe sisteme de artilerie Occidentului. El susține că un număr mai mare de sisteme de rachetede artilerie mobile și lansatoare de rachete ar putea „schimba jocul pe câmpul de luptă” pentru o contraofensivă împotriva soldaților ruși.

UPDATE 23:52 - Guvernatorul regiunii Nikolaev, din sudul Ucrainei constant bombardat, a anunțat marți o recompensă de 100 de dolari pentru cei care vor ajuta la identificarea colaboratorilor rușilor, relatează AFP.

UPDATE 23:30 - Prima doamnă a Ucrainei - Olena Zelenska a fost primită marți la Casa Albă de președintele Joe Biden și Prima Doamnă a SUA - Jill Biden.

UPDATE 23:00 - Ucraina și UE au semnat un memorandum privind prima tranșă de asistență macrofinanciară în valoare de 1 miliard de euro. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, comisarul pentru comerț Valdis Dombrovskis.

UPDATE 22:30 - Oficialii elvețieni au anunțat că spitalele din țara lor nu vor mai trata răniții ucraineni pentru a nu contraveni principiului neutralității țării.

UPDATE 21:45 - Președintele rus Vladimir Putin anunță progrese în negocierile privind exporturile de cereale din Ucraina prin Marea Neagră, în cadrul vizitei în Iran, la Teheran, unde are întâniri cu președintele Iranului și cu președintele Turciei - Recep Erdogan.

UPDATE 19:50 - Ucraina se pregătește să atace Peninsula Crimeea de la Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014, precum și Flota Rusă de la Marea Neagră staționată acolo, potrivit unui oficial guvernamental ucrainean, citat de agenția DPA.

UPDATE 17:00 - În timpul bombardamentului din Kramatork, 10 persoane  au fost rănite, 5 dintre acestea fiind spitalizate, potrivit Nexta.

UPDATE 16:00 - Rușii au atacat Slovyansk, iar mai multe blocuri au fost distruse, oamenii fiind sub dărâmături. Mai multe persoane au fost rănite.

UPDATE 14:00 - Coreea de Nord ar putea trimite muncitori în două teritorii controlate de Rusia în estul Ucrainei, potrivit ambasadorului Rusiei la Phenian – o mișcare care ar reprezenta o provocare pentru sancțiunile internaționale împotriva programului de arme nucleare al Coreei de Nord, relatează The Guardian.

UPDATE 10:45 - Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a afirmat marți că Moscova va stabili în ce condiții se va ajunge la un acord de pace cu Kievul, transmite Reuters.

UPDATE: 9:30 - O tânără din regiunea ucraineană Cernihiv a născut o fetiță într-un beci în care se adăpostea alături de alte 31 de persoane, iar la naștere a fost asistată și de doi militari ruși, dintre care unul avea competențe medicale, relatează Agerpres.

UPDATE 8:55 - Planul de achiziție al Armatei Române include submarine franceze Scorpene și elicoptere franceze, a anunțat ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, precizând că a fost semnată o scrisoare de intenție cu ministrul francez al apărării în acest sens.

UPDATE 8:39 - Soția președintelui american Joe Biden, Jill Biden, o primește, în această după-amiază, pe prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, la Casa Albă, potrivit unui comunicat al Aripii de Est, preluat de CNN. Cele două prime-doamen urmează să discute în privat în timpul unei întâlniri bilaterale programate.

UPDATE 8:31 - Departamentul de Stat al SUA este „la curent” cu informațiile potrivit cărora președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că intenționează să suspende doi dintre cei mai importanți oficiali ai săi din cadrul forțelor de ordine în weekend – șeful SBU și procurorul general al Ucrainei – invocând cazuri de trădare, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, în cadrul unui briefing de presă.

UPDATE 07:56 - Forțele ruse au tras 7 rachete Kalibr în regiunea Odesa: 6 răniți, inclusiv un copil.

„Inamicul a lovit insidios regiunea Odesa cu rachete în timpul nopții. Șapte rachete de croazieră Kalibr au fost lansate din Marea Neagră. Una a fost doborâtă de forțele de apărare aeriană, șase au lovit un sat pașnic”, se arată în raportul Comandamentului Operațional Sud.

Atacul a lovit trei case particulare. Două anexe au fost distruse și au luat foc. Mai multe proprietăți private, mașini, o școală și un centru cultural au fost, de asemenea, avariate. În total, șase persoane au fost rănite, inclusiv un copil. Incendiul de pe o suprafață de 300 de metri pătrați a fost stins rapid.

UPDATE 07:52 - Federația Rusă se concentrează pe capturarea a două orașe din Donbas.

În stadiul actual al războiului, Rusia se va concentra pe capturarea localităților Siversk și Bakhmut, fără a acorda prioritate capturării Slovianskului, se arată într-un raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Analiștii notează că planurile ocupanților pentru Bakhmut și Siversk sunt confirmate și de întâlnirea ministrului rus al apărării, Serghei Șoigu, cu comandantul Grupului de Armate de Est, general-locotenentul Rustam Muradov, care a avut loc pe 18 iulie.

Potrivit rapoartelor Ministerului rus al Apărării, Șoigu a inspectat Grupul de Est și l-a instruit pe Muradov să acorde o atenție prioritară distrugerii rachetelor ucrainene cu rază lungă și a sistemelor de artilerie. Potrivit experților, Muradov conduce trupele în direcția Izyum. Acest grup lucrează pentru a captura Sloviansk, dar Shoigu nu i-a dat instrucțiuni generalului să prioritizeze capturarea teritoriului.

UPDATE 07:47 - Americanii își mută flota mai aproape de Marea Neagră. 

Distrugătorul american de rachete USS Bainbridge a intrat luni în baza navală turcească Aksaz, situată în sud-vestul țării (în Marea Marmara), a anunțat Flota a 6-a operațională a SUA.

Distrugătorul face parte din grupul de atac de portavioane al marinei americane, condus de portavionul cu propulsie nucleară Harry Truman, care operează în prezent în Marea Mediterană.

Grupul de atac al portavioanelor, pe lângă portavionul USS Harry S. Truman, include crucișătorul cu rachete ghidate USS San Jacinto, distrugătoarele USS Cole, USS Gravely, USS Jason Dunham și USS Gonzalez (DDG 66).

UPDATE 07:37 - Moscova intenționează să impună „termeni complet diferiți” dacă vor fi reluate negocierile de pace. 

Rusia intenționează să impună condiții mai dure Ucrainei în cazul în care sunt reluate negocierile de pace, a afirmat un consilier al președintelui rus Vladimir Putin, relatează Agerpres.

Iuri Ușakov a afirmat că au fost obținute rezultate concrete în cursul discuțiilor care au avut loc în martie în Turcia, înainte ca Ucraina să întrerupă contactul. Totuși, "dacă negocierile sunt reluate acum, va fi în termeni total diferiți", a spus Ușakov, potrivit agenției de presă RBK, fără a da mai multe detalii.

Zelenski a făcut referire, în ultimul mesaj postat pe rețelele de socializare, la o fotografie cu un bărbat din Mariupol, care a ieșit pe străzile orașului cu un steag ucrainean și care a devenit virală.

”Acest tip este unul dintre mulții noștri care așteaptă întoarcerea Ucrainei și care nu vor accepta ocupația sub nicio formă”, a transmis președintele.  El susține că forțele armate ucrainene au reușit să le provoace invadatorilor pierderi logistice semnificative.

”Este din ce în ce mai dificil pentru armata rusă să mențină pozițiile pe teritoriul capturat. Pas cu pas, avansăm, întrerupem aprovizionarea ocupanților, identificăm și neutralizăm colaboratorii. Perspectiva este evidentă: steagul ucrainean va fi în toate orașele și satele noastre. Singura întrebare este în cât timp”, a mai afirmat Zelenski.

Acesta le-a cerut tuturor cetățenilor ca, până la eliberarea de sub ocupația rusă, să ofere ”informații și sprijin emoțional poporului nostru din zonele ocupate”.

”Vorbiți-le despre Ucraina. În ceea ce-l privește, statul face acest lucru. Dar noi trebuie să folosim toată puterea de informare a societății noastre”, a mai declarat președintele ucrainean, acuzând Rusia că ”îi ține pe cei mai mulți dintre ei într-un vid informațional”.

Zelenski afirmă că 1.028 de localități au fost eliberate de ocupanți.

”Alte 2.621 se află încă sub controlul invadatorilor. Și trebuie să menținem comunicarea informațională cu toate acestea - cu toate cele în care există oameni. Pe cât de mult posibil”, a mai declarat președintele ucrainean.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern