Manifestanții care ocupă de duminică sediul administrației locale din Donețk, în estul rusofon al Ucrainei, au proclamat luni o "republică suverană", a declarat unul dintre reprezentanții lor, relatează AFP.
Jurnaliștii nu au primit autorizația de a intra în clădire, dar reprezentantul lor a anunțat informația în fața ușilor, la prânz.
Potrivit agenției Interfax, protestatarii au decis să organizeze un referendum privind suveranitatea lor regională înainte de 11 mai.
Site-ul de informații locale Ostrov susține că aceștia au decis să ceară alipirea la Federația Rusă.
O înregistrare video postată pe Internet și prezentată ca fiind o reuniune organizată de manifestanți prezintă un bărbat care afirmă: "Proclam crearea unui stat suveran al republicii populare Donețk".
Acest bărbat a apărut deja duminică în înregistrări video postate pe Internet ca unul dintre liderii manifestanților care au preluat controlul sediilor administrației regionale din Donețk după scurte confruntări cu poliția.
Câteva zeci de manifestanți proruși au fost mobilizați în fața clădirilor administrației locale pentru a aplauda această autoproclamare, dar protestatarii nu par să controleze alte părți din acest oraș cu un milion de locuitori.
Guvernul proeuropean de la Kiev l-a trimis în cursul nopții la Donețk pe vicepremierul pentru probleme de securitate.
Duminică, manifestanții au preluat controlul clădirii administrației locale din Harkiv, tot în estul rusofon.
Dar după negocieri, protestatarii au evacuat locurile care erau din nou sub controlul Guvernului luni, potrivit ministrului de Interne Arsen Avakov, care a mers la fața locului.