ATENTAT FRANȚA. Ziarul francez Le Point a dezvăluit primele informații despre cei doi suspecți ai atentatului de la Paris, în care 12 persoane au fost ucise și alte 11 rănite, în redacția magazinului Charlie Hebdo. Ar fi vorba de doi frați de origine franco-algeriană, amândoi revenind din Siria în această vară. Cel de-al treilea, șoferul, este un tânăr de 18 ani fără adăpost.
ATENTAT FRANȚA.UPDATE 23.13: Ministrul de Interne francez dezminte informația privind căreia cei trei suspecți au fost reținuți, precizând doar că aceștia au fost identificați și localizați.
ATENTAT FRANȚA. UPDATE 23.03. Cei trei suspecți ar fi fost localizați și reținuți de Poliția franceză, informează Liberation.fr. Aceștia ar fi locuit într-o suburbie a Parisului, Gennevilliers.
ATENTAT FRANȚA. Cei doi suspecți de terorism, de 32 și 34 de ani, ar fi revenit din Siria în această vară. Aceștia ar fi originari din Pantin, în apropiere de locul în care s-au debarasat de mașina folosită pentru a fugi de la locul atentatului. Suspecții de terorism au furat un alt automobil, obligându-l pe șofer să le cedeze mașina.
ATENTAT FRANȚA. Numele și naționalitățile celor doi suspecți principali sunt cunoscute, în timp ce despre al treilea, un tânăr de 18 ani fără adăpost -șoferul operațiunii teroriste- nu se știe decât numele, Hamyd M.
Conform metronews.fr, suspecții principali sunt doi frați născuți în al 10-lea arondisment din Paris, Saïd și Cherif K. Cel de-al treilea, tânărul de 18 ani fără adăpost, era înscris la un liceu din Reims.
Unul dintre suspecți -Cherif K.- a fost judecat în 2008, pentru că făcea parte dintr-o grupare irakiană denumită "Al 19-lea arondisment". El declara, atunci, "înainte eram un delicvent. Dar după ce am descoperit religia, mă simțeam minunat, nici nu luam în seamă că aș putea muri", scrie Le Point. Bărbatul a fost arestat în 2005, atunci când se pregătea să plece în Damasc.
Al treilea suspect este un om al străzii de 18 ani, născut în 1996.
Toți cei trei suspecți sunt încă în libertate, fiind căutați în întreaga Franță.