La aproape o săptămână după ce Rusia a declanșat invazia din Ucraina, toată lumea s-a coalizat și fie a protestat în stradă, fie a încercat să ofere ajutor țării vecine.
Însă există și persoane care nu se simt lezate de acțiunea comandată de Vladimir Putin. Și chiar se poziționează în tabăra celor care consideră că agresiunii i se pot găsi anumite justificări. Una dintre ele este Bernie Ecclestone, fost șef al Formulei 1, acum în vârstă de 91 de ani. Acesta a avut ocazia să îl cunoască pe Vladimir Putin și se consideră apropiat de președintele rus.
„Ca persoană, l-am găsit foarte direct și onorabil. A făcut exact ceea ce a spus că va face fără nicio discuție”, au fost cuvintele lui Ecclestone pentru Times Radio, într-un interviu realizat acum 4 zile, dar publicat abia astăzi, relatează realitateasportiva.net.
La vremea respectivă FIA nu luase nicio decizie în privința anulării Marelui Premiu al Rusiei de la Soci, hotărâre pe care Ecclestone nu o îmbrățișa.
„Cred că depinde foarte mult de care este situația exactă dintre Ucraina și Rusia. Nu va face nicio diferență dacă există o cursă în Rusia pentru ce s-a întâmplat în lume. Presupun că oamenii care sunt implicați în eveniment sunt cei care vor decide asupra lui. Cum poate cineva să judece ce se întâmplă acum? Poate că există oameni care cred că Rusia a făcut ceea ce trebuie”, a mai comentat omul de afaceri.
Nu este prima ieșire de acest gen a britanicului. În 2009, el a vorbit și despre politicile lui Adolf Hitler.
„În multe privințe – și presupun că e groaznic să spun asta – în afara faptului că Hitler s-a lăsat purtat de val și convins să facă lucruri pe care nu știu dacă le dorea sau nu, el putea comanda foarte mulți oameni, era capabil să rezolve lucruri. În cele din urmă a pierdut, așa că nu a fost un foarte bun dictator pentru că fie avea toate lucrurile astea și știa ce se întâmplă și insista, fie doar era purtat de val. Așa că, în ambele situații, nu a fost un dictator”, au fost declarațiile sale de acum 13 ani.