Extern· 8 min citire

CRIMEEA. Focuri de armă în CRIMEEA. Putin: Vom folosi orice mijloc pentru a ne proteja cetățenii

CRIMEEA. Focuri de armă în CRIMEEA. Putin: Vom folosi orice mijloc pentru a ne proteja cetățenii

CRIMEEA. Focuri de armă în CRIMEEA. Putin: Vom folosi orice mijloc pentru a ne proteja cetățenii

Publicat4 mar. 2014, 11:30
Actualizat4 mar. 2014, 23:58
SursăMediafax

CRIMEEA. Statele Unite au "suspendat toate legăturile militare" dintre Washington și Moscova în urma intervenției ruse în Crimeea, a anunțat luni Pentagonul, citat de AFP, în vreme ce Departamentul de Stat a anunțat că analizează ce fel de sancțiuni pot fi aplicate. Luni, Rusia a cerut o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, unde a anunțat că fostul președinte ucrainean, Viktor Ianukovici, a cerut în mod explicit, pe 1 martie, intervenția militară rusă. Marți, secretarul de Stat american, John Kerry, a ajuns la Kiev pentru a arăta susținerea SUA pentru noile autorități ucrainene. O nouă reuniune NATO va avea loc, la solicitarea Poloniei. În acest timp, Vladimir Putin a subliniat că Rusia va recurge la orice mijloace pentru a-și proteja cetățenii din Ucraina.

CRIMEEA UPDATE: Rusia a refuzat propunerea de a începe negocieri cu noua Administrație proeuropeană de la Kiev, în contextul crizei din Crimeea, afirmă un oficial de rang înalt din cadrul Administrației Barack Obama, citat de CNN.

Anunțul a fost făcut în contextul vizitei la Kiev a secretarului de Stat american, John Kerry.

CRIMEEA UPDATE:  Secretarul de Stat John Kerry a sosit marți la Kiev, într-o vizită efectuată în semn de susținere față de noul regim ucrainean, în contextul în care săptămâna viitoare ar putea să fie adoptate sancțiuni împotriva Moscovei, potrivit unor oficiali care-l însoțesc pe șeful diplomației americane, relatează AFP.

Cu ocazia acestei vizite simbolice de câteva ore a lui Kerry, Statele Unite oferă totodată o asistență economică Kievului, promițând acordarea sumei de un miliard de dolari în cadrul unui împrumut internațional, potrivit acestor oficiali care călătoresc împreună cu secretarul de Stat și reprezentanți ai presei.

"Am asistat (luni) la o consolidare a controlului Rusiei asupra Peninsulei Crimeea și la afluxul continuu al trupelor ruse în Crimeea. Este vorba, în mod clar, de câteva mii" de militari, a declarat unul dintre acești diplomați, la bordul avionului.

"Am văzut aceste trupe încercuind infrastructuri ucrainene, atât pe uscat, cât și de-a lungul coastei", a adăugat el.
Acest cadru al administrației americane a evocat, de asemenea, "tentative de incursiuni în spațiul aerian ucrainean de către ceea ce noi credem că sunt elicoptere ruse".

Alt diplomat a denunțat o "consolidare a (prezenței) Rusiei în Crimeea" și a declarat că Statele Unite sunt "îngrijorate" cu privire la "alte planuri" pe care "rușii le-ar putea avea în Ucraina".

Oficialii au repetat mesajul asupra căruia a insistat începând din weekend administrația Obama, și anume "Rusia trebuie să acționeze în vederea diminuării" tensiunilor, "să-și retragă trupele în cazărmi" și să "negocieze" cu Guvernul ucrainean.

Altfel Washingtonul va adopta "măsuri mai ferme", ca de exemplu "sancțiuni" vizând persoane fizice și juridice, au declarat acești colaboratori ai secretarului de Stat.
Ei nu au oferit detalii în acest sens, dar au dat asigurări că aceste măsuri punitive vizând Moscova vor fi adoptate "foarte curând", precizând că este vorba despre "zile, nu săptămâni".

CRIMEEA UPDATE: Vladimir Putin a denunțat marți, într-o conferință de presă, "o preluare a puterii prin arme" în Ucraina, transmite AFP.

El a subliniat că actuala conducere de la Kiev nu este legitimă și că președintele legitim este Viktor Ianukovici, chiar dacă acestea nu mai are nicio putere. 

Putin, a declarat marți că în acest moment nu este necesar să fie trimise trupe în Ucraina, dar Rusia își rezervă dreptul de a recurge la "toate mijloacele" pentru a-și proteja cetățenii din această țară, relatează AFP.

Putin a denunțat "o lovitură de stat" și "o preluare a puterii prin arme" în Ucraina, într-o întâlnire cu jurnaliști la reședința sa de la periferia Moscovei, relatează AFP.

"Poate să existe doar o singură apreciere cu privire la ceea ce s-a întâmplat la Kiev și în Ucraina: este vorba despre o lovitură de stat, anticonstituțională, despre o preluare a puterii prin arme", a spus Putin, prima sa declarație publică de la destituirea lui Viktor Ianukovici de către Parlamentul ucrainean.

CRIMEEA UPDATE: O întrevedere "lungă și dificilă" cu șeful diplomației ruse Serghei Lavrov nu a permis să se poată spune că se are în vedere o soluție la criza ucraineană, a declarat presei la Geneva ministrul german de Externe Franz Steinmeier, citat de AFP.

"Am avut o întrevedere dificilă, lungă și foarte serioasă dar nu a fost suficientă pentru a spune că se are în vedere o soluție", a afirmat marți ministrul german, după întâlnirea de luni seara cu Lavrov. "Nu pot lansa un semnal pentru a spune că suntem pe calea cea bună pentru a găsi o soluție și că Ucraina și Rusia vor discuta una cu cealaltă", a declarat el.

Steinmeier a avut o cină de lucru, luni seara, la Geneva cu Lavrov și s-a întâlnit și cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

Potrivit ministrului german, "merită osteneala de a continua discuțiile înainte de organizarea" unui summit extraordinar, joi, pe tema Ucrainei.
"Trebuie folosit timpul rămas până la summit pentru a vedea dacă există o posibilitate de a crea un grup de contact internațional pentru reducerea tensiunilor", a adăugat el.

CRIMEEA UPDATE: Primele focuri de armă trase în Crimeea. O coloană de militari ucraineni neînarmați a fost întâmpinată cu focuri de avertizare de către trupele ruse care au preluat controlul asupra bazei militare aeriene din Belbek, de lângă Sevastopol, scrie The Guardian. Militarii ucraineni au anunțat că vor să își preia posturile. 

Militarii ucraineni aşteaptă rezultatul negocierilor cu trupele ruse

CRIMEEA UPDATE: Rusia își va reduce "la zero" dependența economică față de Statele Unite dacă Washingtonul îi impune sancțiuni din cauza situației din Ucraina, ceea ce va duce la un crah al sistemului financiar american, a avertizat marți un consilier al Kremlinului, citat de AFP.

"Vom găsi un mijloc nu numai pentru a ne reduce dependența financiară de SUA, ci vom obține un mare profit din aceste sancțiuni", a declarat Seghei Glaziev pentru agenția publică RIA Novosti.
"Tentativele de a adopta sancțiuni împotriva Rusiei vor conduce la un crah al sistemului financiar american și vor aduce sfârșitul dominației Statelor Unite în sistemul financiar mondial", a adăugat el.

Crimeea, ce trebuie să ştii

CRIMEEA UPDATE: Statele Unite au "suspendat toate legăturile militare" dintre Washington și Moscova în urma intervenției ruse în CRIMEEA, a anunțat luni Pentagonul, citat de AFP.

Statele Unite suspendă "exercițiile și reuniunile bilaterale, escalele de nave și conferințele de planificare militară", a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, citat într-un comunicat.

"Cu toate că Departamentul Apărării este interesat de relația militară cu Federația Rusia, dezvoltată în ultimi ani pentru a spori transparența, pentru a ameliora încrederea reciprocă și pentru a reduce riscurile unor erori de apreciere, noi, în lumina evenimentelor recente din Ucraina, am suspendat toate legăturile militare", a anunțat Pentagonul într-un comunicat.

În ultimii ani, Washingtonul a beneficiat de sprijinul logistic al Moscovei în Afganistan.

"Facem apel la Rusia să detensioneze criza din Ucraina și să își întoarcă la baze forțele din CRIMEEA", a adăugat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Potrivit purtătorului de cuvânt, militarii americani "supraveghează îndeaproape" evoluția situației și se află "în contact strâns" cu aliații Statelor Unite, în special statele membre NATO.

<p>Parlamentul rus va respecta "alegerea istorică" a Crimeei la referendum</p>

CRIMEEA UPDATE: Președintele rus Vladimir Putin le-a ordonat trupelor mobilizate săptămâna trecută într-un exercițiu militar surpriză în vestul și centrul Rusiei să se întoarcă la unitățile lor, a declarat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, relatează Russia Today, în pagina electronică.

Putin a ordonat întoarcerea lor după un raport al Ministerului Apărării care afirmă că exercițiile s-au desfășurat cu succes, a declarat Peskov.

Exercițiile militare surpriză din centrul și vestul Rusiei au fost lansate miercuri. Acestea au implicat 150.000 de millitari, 90 de avioane, 880 de blindate, 80 de nave de război și alte echipamente grele.
Putin, care a vizitat luni baza militari Kirillovsk din regiunea Leningrad, în nord-vestul Rusiei, a asistat la ultima fază a exercițiilor.

Manevrele, decise pe fondul crizei politice din Ucraina, au fost considerate drept un semn al unei posibile incursiuni militare masive de căre unii observatori din Occident.

CRIMEEA UPDATE: O reuniune de urgență a NATO va avea loc marți, aceasta fiind solicitată de Polonia, care a invocat articolul 4 al tratatului Alianței, spunând că își simte securitatea amenințată.

CRIMEEA UPDATE: Secretarul de Stat american, John Kerry, se află în drum spre Kiev.

Între timp, mai mulți oficiali ai Congresului american dornici să susțină Kievul în fața Moscovei și-au exprimat intenția, luni, de a adopta rapid măsuri de ajutor economic pentru Ucraina, care ar putea include garantarea unui împrumut de un miliard de dolari.

Kerry, a anunțat deja săptămâna trecută că Washingtonul pregătește un plan pentru garantarea unui eventual împrumut internațional care se ridică la aceeași sumă. Însă Congresul dispune de mai multă putere decât Executivul american pentru a autoriza cheltuieli sau pentru a adopta sancțiuni împotriva unei țări terțe.

CRIMEEA UPDATE: Ambasadorul rus la ONU a arătat o scrisoare prin care fostul președinte Viktor Ianukovici a cerut lui Vladimir Putin intervenția militară rusă pentru protejarea poporului ucrainean. Scrisoarea este datată 1 martie.

Exprimându-se în fața Consiliului de Securitate, Vitali Ciurkin a citit "un mesaj" adresat de Ianukovici lui Putin în care fostul președinte ucrainean afirmă că "Ucraina este pe marginea războiului civil în urma evenimentelor de la Kiev".

"Viețile sunt amenințate (...), oamenii sunt persecutați", adaugă mesajul citat de ambasador.

Fostul președinte ucrainean "a cerut utilizarea forțelor armate ale Federației Ruse pentru a proteja populația Ucrainei", a subliniat ambasadorul rus la ONU.

Intervenția rusă în Crimeea are ca obiectiv "apărarea compatrioților și cetățenilor noștri", a mai declarat Ciurkin, repetând poziția Moscovei.

CRIMEEA UPDATE: Statele Unite apreciază că presupusul ultimatum emis de armata rusă trupelor ucrainene ar fi "o escaladare periculoasă" a crizei, dar Rusia a negat că ar exista vreun ultimatum, relatează AFP.

"Dacă informațiile privind ultimatumul sunt reale, ar fi o escaladare periculoasă a situației", a declarat Jennifer Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.

Flota rusă de la Marea Neagră, staționată în CRIMEEA, nu a emis niciun ultimatum militarilor ucraineni, afirmă un purtător de cuvânt al instituției, negând informațiile în acest sens apărute în presă, relatează CNN. "Informațiile despre presupusul ultimatum sunt o mizerie", a declarat purtătorul de cuvânt al comandamentului Flotei ruse din Sevastopol.

CRIMEEA acuză amenințarea rusă

"Dacă până mâine (marți) dimineața la ora (locală) 5.00 nu se predau, un asalt va fi lansat asupra unităților și secțiunilor forțelor armate ucrainene din CRIMEEA", sunt citați afirmând oficiali de la minister.

Până în acest moment nu există alte confirmări din alte surse ale acestui ultimatum, precizează BBC.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern