La șase ani de la pandemia care a paralizat lumea, una dintre cele mai importante întrebări rămâne fără răspuns: de ce au înregistrat Statele Unite un număr de decese mult mai mare decât alte țări dezvoltate? Tot mai mulți experți avertizează că lipsa unei analize serioase a greșelilor din perioada COVID-19 ar putea transforma următoarea pandemie într-o tragedie și mai mare, potrivit unei analize The Economist.
Adevăratul scandal al pandemiei COVID-19 ar putea fi ceea ce nu s-a investigat
Potrivit unei analize publicate de revista The Economist, adevăratul scandal al pandemiei nu este doar legat de originea virusului sau de măsurile restrictive adoptate de guverne, ci de incapacitatea factorilor de decizie de a înțelege și explica amploarea pierderilor de vieți omenești.
}n ciuda numeroaselor audieri și investigații desfășurate de Congresul SUA privind răspunsul autorităților la pandemia de COVID-19, o întrebare esențială a rămas în plan secund: de ce atât de mulți americani au murit comparativ cu cetățenii altor state dezvoltate?
De-a lungul pandemiei, Statele Unite au raportat un număr foarte ridicat de decese asociate COVID-19, deși dispuneau de unele dintre cele mai avansate resurse medicale și de cercetare din lume.
Specialiștii au indicat în repetate rânduri o serie de factori care ar fi contribuit la această situație: prevalența bolilor cronice, accesul inegal la servicii medicale, polarizarea politică, nivelul redus de încredere în instituții și dificultățile de implementare a unor măsuri unitare pe întreg teritoriul țării.
Cu toate acestea, criticii susțin că nu a existat până acum o analiză suficient de amplă care să identifice clar care dintre aceste elemente au avut cel mai mare impact asupra mortalității.
Experții avertizează asupra următoarei pandemii
Epidemiologii și specialiștii în sănătate publică susțin că ignorarea lecțiilor pandemiei poate avea consecințe grave. În opinia acestora, următoarea criză sanitară globală nu este o chestiune de „dacă”, ci de „când”.
Fără o evaluare realist[ a erorilor comise și fără măsuri menite să corecteze vulnerabilitățile scoase la iveală de COVID-19, viitoarele pandemii ar putea provoca pierderi de vieți omenești la fel de mari sau chiar mai ridicate, arată analiza The Economist.