Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, consideră că alegerile anticipate reprezintă soluția principală pentru ieșirea din actuala criză politică, avertizând că România se confruntă cu o „bulgarizare” a scenei politice.
Edilul a respins categoric și cel mai recent sondaj de opinie comandat de PSD, pe care l-a calificat drept o manevră de manipulare a electoratului.
Ciucu a atras atenția asupra instabilității guvernamentale cronice, comparând situația de la noi cu șirul de crize politice din țara vecină.
Ciucu: „Vorbeam despre bulgarizarea României în urmă cu vreun an și ceva, aici am ajuns”
„Vorbeam despre bulgarizarea României în urmă cu vreun an și ceva, că nu vrem să ajungem aici, uite că aici am ajuns. Adică aceasta e instabilitatea, aceste guverne nefuncționale, alegeri anticipate, reluate de mai multe ori, care nu au dus decât foarte târziu la promovarea unui guvern. Și din păcate și noi am ajuns pe acest drum”, a declarat primarul la un post TV.
Pentru a debloca impasul de la nivel guvernamental, edilul susține întoarcerea la urne, subliniind că doar cetățenii pot legitima o nouă majoritate politică stabilă. Deși românii au trecut prin cicluri electorale repetate în 2024 și 2025, Ciucu este convins că tensiunea din societate va mobiliza din nou electoratul.
„Oamenii vor veni să voteze. Alegerile să dea un nou guvern”
„Chiar dacă am avut alegeri repetate destul de curând, eu cred că, dacă pe acest fond există foarte multă irascibilitate în țară, oamenii vor veni să voteze. Se vor mobiliza, și atunci alegerile să dea un nou guvern”, a explicat acesta.
În cadrul aceleiași intervenții, Ciprian Ciucu a desființat rezultatele unui sondaj IRES realizat la comanda social-democraților. Cercetarea respectivă plasează partidul AUR pe primul loc cu 40% din intențiile de vot, urmat de PSD (21%), PNL (17%) și USR (10%).
Contestând veridicitatea cifrelor, primarul Capitalei a amintit de propria sa experiență cu această casă de sondare: „Pe mine mă dădeau pe locul 3, cu 2-3 zile înainte de alegeri, și am ieșit pe locul 1 la 12 puncte procentuale aceeași casă. Hai să fim serioși, e o intoxicare”.