Persoanele care se culcă târziu în noapte ar putea avea un risc mult mai crescut de a face depresie, avertizare valabilă în special pentru cei care sunt deja diagnosticați cu diabet, sugerează un nou studiu, prezentat recent în cadrul conferinței anuale a Societății de Endocrinologie din Orlando.
În cadrul cercetării, 476 de persoane diabetice de ambele sexe au fost monitorizate, luând în calcul calitatea somnului, vârsta, sexul și alți factori care pot contribui la instalarea depresiei, scrie Time, citat de csid.ro
Astfel, s-a descoperit că în rândul acestora incidența depresiei era mai crescută pe măsură ce somnul era afectat, și nu neapărat din punctul de vedere al timpului petrecut dormind, cât mai degrabă a momentului la care subiecții adormeau și se trezeau.
Datele obținute arată că persoanele care se culcă târziu și se trezesc târziu au un risc mult mai mare de a face depresie. Este important să aflăm cât mai multe cauze care pot duce la depresie, deoarece, mai ales în cazul pacienților diabetici, această afecțiune poate influența semnificativ complianța bolnavilor la tratament.
Altfel spus, „diabeticii deprimați nu sunt atenți la regimul alimetar, nu își țin sub control glicemia și, astfel, pot apărea complicații grave”, spune d. Sirimon Reutrakul, profesor la Universitatea de Medicină Mahidol din Thailanda. Studii ulterioare ar putea investiga mai detaliat relația dintre depresie și dereglările ritmului circadian.