Actual· 1 min citire

Alertă! Două drone au fost doborâte de avioanele F-16 ale României deasupra Mării Negre

Foto/Arhivă

Foto/Arhivă

Publicat17 oct. 2026, 18:44
Actualizat17 oct. 2026, 18:45

Incident aerian sâmbătă seară la granița României. Piloții militari români, aflați la manșa unor aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon, au doborât două drone care au încălcat spațiul aerian național. Misiunea de interceptare s-a desfășurat deasupra Mării Negre.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 18:00, când sistemele de supraveghere radar ale Forțelor Aeriene Române au detectat țintele aeriene neautorizate îndreptându-se spre spațiul național. În cel mai scurt timp, avioanele de vânătoare aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană au fost ridicate de la sol pentru neutralizarea amenințării.

Intervenție în forță deasupra Mării Negre

Potrivit primelor informații, avioanele F-16 au interceptat și doborât aparatele de zbor fără pilot înainte ca acestea să poată reprezenta un pericol direct pentru populație sau pentru infrastructura terestră.

Tensiuni la granița NATO

Incidentul reprezintă una dintre cele mai ferme reacții ale Armatei Române în contextul intensificării atacurilor din regiunea Mării Negre și la granița fluvială cu Ucraina. Surse militare confirmă că aviația de vânătoare a acționat în deplină conformitate cu procedurile naționale și NATO pentru protejarea spațiului aerian aliate.

Autoritățile militare urmează să efectueze cercetări în zona maritimă pentru localizarea și recuperarea resturilor aparatelor doborâte, în vederea identificării tipului exact de dronă folosit.

Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat sâmbătă, 17 octombrie, de pe Baza 86 Aeriană Borcea, la ora 17:43, după ce sistemele de supraveghere radar au detectat un grup de ținte aeriene care evoluau la aproximativ 120 de kilometri est de Insula Șerpilor, pe direcția sud-vest.

La ora 17:59, prima țintă a pătruns în spațiul aerian național, fiind doborâtă de una dintre aeronavele F-16 la ora 18:01.

O a doua țintă a pătruns în spațiul aerian național la ora 18:01 și a fost doborâtă de cealaltă aeronavă F-16 la ora 18:05.

Ambele ținte aeriene au fost identificate ca fiind drone și au fost doborâte deasupra apelor teritoriale ale României.

— au declarat MAPN reprezentanții Ministerului Apărării
Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual