RĂZBOI Rusia-Ucraina, ZIUA 7. Ploaie de BOMBE peste Kiev. Desant rus la Harkov. Încă un oraș strategic, ocupat de soldații ruși - LIVE TEXT

Ucraina are parte de o noapte de foc, la propriu, cu atacuri susținute și repetate asupra marilor orașe, începând cu capitala și continuând cu Harkov, Herson și Mariupol. De altfel, Kievul trebuie să facă față celei mai lungi noapți de la izbucnirea războiului, respectiv din 24 ferbuarie. Sirenele anti-aeriene s-au auzit încă de lăsarea întunericului și au continuat să-și facă simțită prezența la intervale de timp, în orele care au urmat. Convoiul uriaș de peste 60 de kilometri de blindate a ajuns deja în suburbiile capitalei Ucrainei. Misiunea sa este de a cuceri Kievul în această noapte. Autoritățile continuă să se afle în alertă maximă, asta după ce atacurile cu rachetă au lovit mai multe ținte importante, printre care și turnul de televiziune. Incidentul s-a soldat cu cel puțin 5 victime, toți civili, și alți 5 răniți. Atacul cu rachete asupra turnului TV din Kiev a lovit și Memorialul Holocaustului Babyn Yar, ridicat pe locul unuia dintre cele mai teribile masacre comise de naziști în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.