Conflict de amploare în Ucraina! Președintele Volodimir Zelenski a prezentat vineri, în Parlament, un proiect de lege care prevede dizolvarea Curții Constituționale după decizia de invalidare a mai multor articole din legea anticorupție, în urma căreia prerogativele Agenției guvernamentale responsabile de controlul declarațiilor de avere au fost restrânse. Șeful statului proclamă nulă decizia Curții, acuzând că a fost adoptată ”în situația unui conflict de interese” de către judecătorii săi și "pune capăt puterilor magistraților”.
Solicitarea vine după ce, joi, în ședința Consiliului de Securitate Națională și Apărare, Zelenski a catalogat decizia Curții Constituționale drept o ”amenințare pentru securitatea națională” și a cerut anchetarea circumstanțelor în care a fost luată.
De asemenea, la o reuniune cu ambasadorii din țările G7, care se declaraseră ”alarmați” de decizia instanței, Șeful administrației prezidențiale, Andri Iermak, citat de Agerpres, a evocat o ”ingerință externă” în activitatea Curții. ”Președintele nu se va opri pe calea reformelor și a luptei împotriva corupției", a dat asigurări acesta.
Miercuri, Curtea Constituțională a invalidat o parte din legile anticorupție, motivând să sunt prea severe.
Unul dintre articolele vizate introducea răspunderea penală în cazul informațiilor false din declarațiile de avere, un delict pasibil până în prezent de o pedeapsă de doi ani de închisoare. În urma invalidării, organismul anticorupție NAZK nu va mai avea dreptul să controleze acuratețea acestor informații publicate online. Accesul public liber la declarațiile de avere ale oficialilor a fost declarat, de asemenea, ilegal.
Demersul Șefului statului a fost criticat de Președintele Curții Constituționale, Oleksandr Tupitski, care l-a acuzat că vrea să pună botniță instituției. Mai mult, spune acesta, proiectul de lege conține ”semnele unei lovituri de stat”. "Obiectivul acesteia este de a crea o curte obedientă", a adăugat magistratul. Proiectul prezidențial a fost criticat și de opoziție și mai mulți experți, argumentând că în Constituție nu este prevăzută posibilitatea destituirii judecătorilor printr-un vot parlamentar și nici anularea deciziilor instanței.
Decizia Curții Constituționale ar putea afecta însă și acordul cu FMI, în valoare de cinci miliarde de dolari, semnat de guvern în iunie pentru a combate efectele pandemiei. Fondul condiționează alocarea banilor de adoptarea unor reforme mai profunde pentru combaterea corupției.