Actual· 3 min citire

Președintele Franței, Emmanuel Macron, în Liban, după exploziile din Beirut: „Nu sunteți singuri!”

Emmanuel Macron, primul șef de stat străin în vizită în Beirut, Liban, după exploziile devastatoare din 4 august 2020 Foto: Twitter/Macron

Emmanuel Macron, primul șef de stat străin în vizită în Beirut, Liban, după exploziile devastatoare din 4 august 2020 Foto: Twitter/Macron

Publicat7 aug. 2020, 00:42
Actualizat7 aug. 2020, 00:46
Sursărealitatea.net, Agerpres, Twitter

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a început, joi, o vizită oficială la Beirut, fiind primul lider străin care a ajuns în această țară de la producerea tragediei.

Emmanuel Macron s-a dus la Beirut însoțit de șeful guvernului, Jean Castex, precum și de ministrul de externe Jean-Yves Le Drian pentru a demonstra că Franța nu rămîne cu brațele încrucișate în fața acestei noi lovituri pe care o primește Libanul, fost protectorat francez, relatează Radio France Internationale.

Președintele francez a vizitat Libanul la doar două zile după exploziile devastatoare din portul Beirut care au făcut cel puțin 137 de morți și 5.000 de răniți și au distrus cartiere întregi din capitala libaneză, iar peste 300.000 de persoane au rămas fără adăpost.

Macron a vizitat cartierul portuar total distrus după explozia imensei cantități de nitrat de amoniu depozitată acolo și a purtat discuții cu responsabilii libanezi, muncitorii de acolo, dar și cu populația. O cantitate de 2.750 de tone de nitrat de amoniu erau stocate de șase ani în depozitul care a provocat tragedia.

Macron a declarat că Franța va coordona sosirea ajutoarelor europene și, într-un registru mai larg, cooperarea internațională pentru reconstrucția capitalei dar și a economiei libaneze.

Reamintim că Uniunea Europeană a anunțat deja un ajutor de urgență de 33 de milioane de euro. Forul comunitar a anunțat joi deblocarea a 33 milioane de euro pentru a finanța un prim ajutor de urgență în favoarea Libanului și a mobilizat alte mijloace materiale, între care o navă-spital italiană pentru a ajuta echipele de intervenție din Beirut.

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat joi o conferință de ajutor internațional pentru Liban „în următoarele zile”, după exploziile care au devastat marți capitala Beirut.

„În următoarele zile, vom organiza o conferință internațională de sprijin și susținere pentru Beirut și populația libaneză”, a anunțat Macron în cadrul unei conferințe de presă. Aceasta va avea drept scop mobilizarea „finanțărilor internaționale, ale europenilor, americanilor, ale tuturor țărilor din regiune și nu numai pentru a oferi medicamente, îngrijiri, hrană”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Tragedia produsă în urma exploziilor devastatoare din Beirut este o altă catastrofă pentru Liban, țară deja lovită de o criză profundă, pe lângă pandemia de noul coronavirus.

„Astăzi acordăm prioritate ajutoarelor și sprijinului populației, fără condiții. Dar nu uităm nici de exigența formulată de noi de luni de zile, ba chiar de mai mulți ani, în privința reformelor indispensabile în Liban în anumite sectoare. Dacă aceste reforme nu sunt făcute, Libanul va continua să se scufunde”, a declarat președintele francez, la Beirut.

Reformele nu sunt cerute numai de Franța, ci și de comunitatea internațională, precum și de Fondul Monetar Internațional. Corupția în Liban a devenit îngrijorătoare, încât „nimeni nu mai are curajul nici să investească în Liban și nici să împrumute bani Libanului”, relatează RFI.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie