Coada-calului are efecte benefice în peste 130 de afecțiuni, datorită compoziției sale chimice.
Planta acționează ca antiseptic, antimicrobian, expectorant, hemostatic, antiinflamator, remineralizant și dezinfectant. Însă cea mai apreciată calitate a să este aceea de diuretic natural. Printre substanțele importante conținute de planta se numără acidul salicilic 5-7 % (prezent în Aspirină), vitaminele B1 și C, flavonoidele, bioxidul de siliciu și sărurile de potasiu.
Datorită proprietăților sale diuretice, coada-calului se folosește cu succes în tratarea afecțiunilor renale, hepatice, biliare și reumatice. În convalescența după boli infecțioase, cu tulburări de eliminare a apei, dar și în afecțiuni renale sau vezicale (nisip sau pietre) se recomandă decoctul de coadă-calului, în care se pun 10 picături de tinctura de urzică.
Decoctul se prepară din două lingurițe de plantă mărunțită, care se fierb timp de 15 minute în 250 ml de apă. În cazul bolnavilor cu retentii urinare, se combină tinctura de coadă-calului în proporții egale cu tinctura de coada-șoricelului și de brad.
Leziunile de orice fel, inclusiv tumorile canceroase, se pot trata făcând băi cu decoct de coadă-calului. Decoctul se prepară din 200 grame de plantă, care se fierb în cinci litri de apă, vreme de 20 de minute.
Decoctul se strecoară și se pune în cadă de baie. Se va stă în cadă 30 de minute, dar temperatura apei nu trebuie să o depășească pe cea a corpului. Aceste băi trebuie să se facă zilnic.
Tratamentul cu tinctură din coada-calului s-a dovedit foarte eficient în prevenirea stărilor de anxietate. Licoarea se prepară din 50 g de pulbere de plantă, care se pun la macerat în 250 ml de alcool alimentar de 70 de grade, timp de 15 zile. În final, se strecoară și se pune în sticluțe închise la culoare. Se administrează câte o linguriță diluată cu apă de trei ori pe zi, înaintea meselor principale.
Tot pentru combaterea stărilor asociate depresiei se poate administra coada-calului sub formă de pulbere, câte un vârf de cuțit, care se ține sub limba timp de 10 minute, apoi se înghite. Se administrează câte trei doze pe zi.
Tinctura de coada-calului contribuie la eliminarea rapidă a toxinelor din organism. Poate fi folosită pentru tratarea multor boli, precum guță, bolile de piele, reumatismul și alergiile cutanate. Efectul sau este mai puternic dacă se asociază, în părți egale, cu tincturi din fructe de șoc și iarbă de trei-frați-pătați, conform bzi.ro.