Actual· 1 min citire

Percheziții uriașe, simultane, în România - Polițiștii au intrat peste traficanții de droguri - Cu cât se vindea un gram de substanță ilegală

Perchezitii

Perchezitii

Scris de Dan Istratie Publicat: 1 aug. 2023, 11:26

Poliția a descins la traficanții de droguri în mai multe județe din țară.

Polițiștii și procurorii fac, marți, 44 de percheziții județele Cluj, Mureș, Bihor și Bistrița – Năsăud într-un dosar de trafic de droguri și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

”Astăzi, 1 august, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, pun în aplicare 44 de mandate de percheziție domiciliară, în locații situate în județele Cluj, Mureș, Bihor și Bistrița – Năsăud, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor trafic de droguri de risc și mare risc, deținere fără drept de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”, anunță, marți, Poliția Română.

Sursa citată a precizat că, în perioada 2022 – iulie 2023, mai multe persoane ar fi comercializat, în mod repetat, consumatorilor din județul Cluj și din județele limitrofe, droguri de risc și mare risc, cu sume cuprinse între 100 și 500 de lei pentru o doză.

Peste 20 de persoane vor fi duse la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, pentru audieri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News