O invazie rusă a Ucrainei pare acum ''mult mai probabilă decât improbabilă'' și toate semnele sugerează că este ''foarte iminentă", a declarat duminică ministrul britanic pentru Europa, relatează Reuters.
"Din nefericire, la acest moment, un atac, o invazie, pare mult mai probabilă decât improbabilă dar vom continua să depunem eforturi pentru a împiedica acest lucru", a declarat James Cleverly penru Sky News.
"Tot ceea ce vedem indică faptul că o invazie este foarte, foarte probabilă și foarte, foarte iminentă", a adăugat el.
Casa Albă a reiterat sâmbătă că Rusia poate lansa oricând un atac asupra Ucrainei. Președintele american Joe Biden are pe agendă duminică să participe la o reuniune a Consiliului național de securitate privind criza din Ucraina - un eveniment rar-, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
Președintele Biden a fost informat despre discuțiile de la Conferința de securitate de la Munchen dintre liderii occidentali cu privire la criza ucraineană, iar consilierii săi pentru securitate națională "au reiterat că Rusia poate lansa un atac asupra Ucrainei în orice moment", a adăugat Psaki.