Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, spune că în momentul de față orice evaluare a activității premierului sau a Guvernului, făcută în coaliție, ar fi privită din perspectiva competiției interne pentru stabilirea șefiei PNL.
"Am intrat în competiție electorală pentru funcția de președinte al PNL și orice evaluare, în momentul de față, a activității premierului sau Guvernului ar putea fi privită din perspectiva acestei competiții. Oricum, va exista o competiție și, probabil, colegii mei, când vor veni să voteze președintele PNL, vor ține cont și de evaluarea personală pe care o fac asupra guvernării", a declarat el, vineri seara, după ce a participat la Gala TNL.
Întrebat dacă ar putea PNL să îi retragă sprijinul premierului, Ludovic Orban a negat.
"Suntem departe de o astfel de decizie", a susținut el.
Orban a opinat că nu este momentul potrivit pentru alte remanieri, deoarece s-ar crea nesiguranță și instabilitate la nivel guvernamental.
"Orice remaniere creează o anumită nesiguranță și instabilitate la nivel guvernamental, creează tensiuni, atât în partid, cât și în coaliție. Și nu cred că este momentul potrivit pentru o remaniere sau revocare de ministru, ținând cont de contextul în care ne găsim și de faptul că suntem la șase luni de la preluarea guvernării. (...) Florin Cîțu este prim-ministru susținut de PNL, este senator al PNL, membru al PNL și obligația oricărui membru al PNL este să respecte statutul, regulamentele și să acționeze în conformitate cu acestea, în toate funcțiile publice de reprezentare în care este susținut de partid", a precizat el.