Florin Cîțu a declarat joi seară, la un post TV, că, în ciuda exploziei noilor infectări, economia nu poate fi închisă în totalitate pentru că ar însemna falimentul. Costurile restricțiilor impuse în perioada martie - aprilie, când a fost decretată starea de urgență, s-au ridicat la 2% din PIB, a precizat ministrul de Finanțe, care a transmis că soluția guvernului este de a lăsa economia să funcționeze, chiar și parțial, însă cu reguli clare, pe care să le respecte toată lumea. ”Nu putem cere totul de la guvern”, a subliniat Cîțu.
”Soluția nu este închiderea economiei pentru că avem nevoie ca economia să funcționeze, avem nevoie de venituri la buget, avem nevoie ca acei bani să se ducă înapoi în economie. Obiectivul nostru este de a nu închide economia, nu vrem să închidem economia pentru că asta este rețeta clară spre faliment. Costul acelor două luni de zile (martie, aprilie, n.r.) a fost de aproape două puncte procentuale din PIB, din creșterea economică, enorm în acea perioadă”, a declarat Cîțu.
Ministrul a mai spus că nu ar fi fost necesar lockdown-ul din acea perioadă dacă rezervele țării nu ar fi fost goale.
"Am învățat foarte mult din perioada martie - aprilie. România este țara care nu a închis toată economia, tot ceea ce a însemnat sectorul construcții nu a fost închis. Nu ne duceam către acel lockdown dacă am fi găsit ceva în rezervele țării. Încă aștept ca instituțiile statului să îi ia pe cei responsabili de acest lucru. Mi se pare că acolo este chiar o crimă împotriva românilor. Îi aștept pe aceștia să investigheze pentru că am găsit rezervele pe zero pentru măști, dezinfectant", a transmis Cîțu.
Ministrul de Finanțe a menționat că obiectivul guvernului este să lase economia să funcționeze, dar, pentru ca acest lucru să nu contribuie la agravarea epidemiei, este absolut necesar ca cetățenii și companiile să colaboreze cu autoritățile și să respecte regulile decise.
”Cred că putem merge în perioada următoare cu economia deschisă, dar cu reguli clare. Toți antreprenorii ne cer reguli clare.
Cum să-și țină compania deschisă, cum să vină oamenii la muncă și să poată să funcționeze în condițiile de acum, poate cu mai puțini oameni, dar să nu mai închidem economia de tot. Acesta este obiectivul, să rămânem cu economia deschisă, poate la o capacitate mai mică, dar să nu închidem economia. Și asta a fost și discuția cu HoReCa. Am spus că rămân deschise 30% etc (…)
Nu putem cere totul de la guvern. Noi dăm niște linii directoare, dar trebuie să fim responsabili. Lucrăm cu foarte puțini oameni aici la minister, mai mulți acasă. Îi schimbăm, îi rotim. Am departamente foarte importante, de unde se fac plăți, trezorerie ș.a.m.d., nu îmi permit ca oamenii toți să fie bolnavi. Depinde de noi cât de buni manageri suntem”, a mai transmis Cîțu, potrivit Agerpres.
Citește și: ”Florin Cîțu cere anchetarea execuției bugetare din 2017-2019: ”PSD a subminat economia națională”