Toți cetățenii ucraineni vor putea circula gratuit cu trenurile CFR, pe o perioadă nedeterminată, având în vedere situația actuală, a transmis, marți, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Pentru a clarifica acțiunile ministerului și ale companiilor aflate în coordonare aduc următoarele precizări: Toți cetățenii ucraineni circulă gratuit cu trenurile CFR (pe o perioadă nedeterminată, având în vedere situația din Ucraina); La nivelul Regionalelor de Căi Ferate București Nord/Cluj/Galați/Iași persoanele refugiate din Ucraina primesc asistență de la autorități locale, ONG-uri”, a anunțat oficialul pe pagina sa de Facebook.
În același timp, potrivit ministrului, au fost create puncte speciale de informare cu translator și s-au amenajat săli de așteptare unde cetățenii ucraineni primesc apă și hrană.
De asemenea, garniturile CFR Călători au fost suplimentate cu vagoane pentru a asigura călătoriile gratuite pentru refugiații din Ucraina.
Detalii suplimentare:
Regionala CF București Nord
Două spații amenajate – sala de așteptare clasa a II-a și un fost spațiu comercial
Puncte de informare: unul pe peronul central
Regionala CF Cluj
Puncte de frontieră: Halmeu, Sighetu Marmației
Spații amenajate: Halmeu (sală de așteptare), Sighetu Marmației (sală de așteptare), Oradea (sală de așteptare),
Cluj Napoca (sală de așteptare)
Regionala CF Galați
Puncte de frontieră: Isaccea și Rădulești
Spații amenajate: un spațiu în Gara Galați
Regionala CF Iași
Puncte de frontieră la: Socola, Ungheni
Spații amenajate: săli de așteptare la Iași și Suceava.