Parchetul General îi cere lui Iohannis să sesizeze CCR privind Legea Salarizării.Dragnea, dezamăgit

Augustin Lazăr, despre retragerea OUG: Rațiunea a readus lucrurile pe făgașul lor normal

Parchetul General a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, Avocatului Poporului şi şefei ICCJ, o solicitare în care cere sesizarea CCR, în cazul Legii Salarizării. Motivul: procurorii vor să aibă aceleaşi salarii ca şi judecătorii, ambele categorii având statut de magistraţi.

În replică, președintele PDS, Liviu Dragnea, a declarat joi, în comuna brăileană Viziru, că este "profund dezamăgit" de demersul procurorului general, Augustin Lazăr, care i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) Legea salarizării unitare. Reamintim că miercuri Camera Deputaţilor a aprobat Legea Salarizării, în care sunt amânate creşterile salariale pentru Educaţie şi Sănătate.

Redăm, în continuare, comunicatul ce aparţine Procurorului General: 

"În cursul zilei de astăzi, 8 iunie 2017, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, a transmis scrisori Președintelui României, Președintei Înaltei Curte de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului, în vederea sesizării Curții Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţia României cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Considerentele avute în vedere sunt prevederile constituționale cu privire la Ministerul Public, componentă a autorității judecătorești, precum și deciziile Curții Constituționale potrivit cărora procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi.

De asemenea, prin deciziile anterioare, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității de drepturi presupune reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar tuturor subiecților de drept aflați în situații juridice similare. Pe cale de consecinţă nu poate fi acceptată crearea unei reglementări care să instituie statute financiare distincte celor două categorii profesionale, judecători şi procurori.

Având în vedere cele de mai sus, în scrisorile menționate se arată că diferenţele de salarizare între judecători şi procurori sunt neconstituţionale", se arată în comunicat.

Dragnea, profund dezamăgit: Demers incorect 

Pe de altă parte, Dragnea se declară "profund dezamăgit" de demersul procurorului general, Augustin Lazăr:

'Am înțeles că procurorul general a transmis o solicitare președintelui României, prin care îi solicită să atace la Curtea Constituțională Legea Salarizării Unitare. Mi se pare un demers profund incorect. Nu înțeleg care sunt motivele, nu am văzut adresa. Probabil se referă la marea supărare a dumnealui că este o diferență extrem de mică între coeficienții din grilă dintre judecători și procurori, adică 0,5. Cele mai mare salarii sunt acolo, în acea zonă. Dacă nici cu aceste salarii mărite nu sunt de acord și propun să atace acea lege, sunt profund dezamăgit de acest demers', a declarat Dragnea.

Liderul PSD a subliniat că proiectul de lege mărește foarte mult salariile magistraților, inclusiv cele ale procurorilor și că prin demersul procurorului general se va întârzia punerea în aplicare a actului normativ.

'Eu am susținut și susțin în continuare că magistrații trebuie să aibă salarii mari. Nu știu ce va face președintele, dar acest demers al procurorului general mi se pare profund incorect și nu sunt de acord absolut deloc cu el. Acest demers va întârzia punerea în aplicare a legii. Este vorba despre tot sistemul public care așteaptă aplicarea acestei legii. Repet, se pare că singurul motiv este acea diferență de între coeficienții din grilă dintre judecători și procurori', a completat Dragnea.

Cum explică Ministrul Muncii amânarea creşterilor 

Majorările salariale în Educație și Sănătate au fost amânate pentru martie 2018 deoarece au fost depuse foarte multe amendamente la proiectul Legii salarizării unitare de creștere a salariilor unor bugetari și trebuie respectată anvelopa de 32 miliarde lei, până în 2020, explică ministrul Muncii și Justiției Sociale, Olguța Vasilescu, pe pagina sa de Facebook.

"De la 1 Martie, cresc în continuare salariile celor din Educație, până la limita de 50 la sută și în Sănătate unde se urcă direct pe grilă din 2022. De ce au fost amânați până în martie? Pentru că au fost multe amendamente de creștere a salariilor unor bugetari, iar noi trebuia să respectăm anvelopa de 32 miliarde până în 2020. După calcule, aceasta a fost decizia", a scris Olguța Vasilescu.

Aceasta reiterează că Legea respectă programul de guvernare cu 56% creșteri salariale, pe medie, până în 2020, și că anvelopa bugetară până în anul 2020, care se adaugă celor 68 de miliarde în plată la nivelul anului 2017, este de 32 miliarde, iar până în 2022 de 43 miliarde lei.

De asemenea, ea subliniază că "în baza de jos a piramidei salariale sunt cele mai mari creșteri, care ajung și la 300% în apărare. Aproximativ 60% dintre bugetari vor avea salarii duble. La mai puțin de 3% scad, pentru că erau atât de mari încât dacă nu se tăiau, dezechilibrele nu se corectau nici în 2022. Legea se aplică de la 1 iulie, nu de la 1 ianuarie 2018 cum afirmă unii lideri de sindicat. Anul acesta se aplică administrației locale, salariile fiind aprobate în consiliile locale și județene".

Olguța Vasilescu mai explică faptul că "nu toate salariile demnitarilor cresc. La miniștri, conducerea Parlamentului, președinte, consilieri miniștri etc scad".

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?