Vremea va fi în general instabilă, iar temperaturile maxime, deși în ușoară scădere, se vor menține, în general, peste normele climatologice specifice datei. Cerul va fi noros și temporar va ploua, pe arii relativ extinse, în cea mai mare parte a țării. Vor fi mai ales averse însoțite și de fenomene electrice, iar cantitățile de apă vor depăși izolat 10...15 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zonele montane și în Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 de grade în depresiuni și 29 de grade în nordul teritoriului.
În București avem parte de nori de dimineață până seara, de ploi din când în când, de vânt cel mult moderat și cel mult 24 de grade la amiază.
La munte vremea va fi în general instabilă și se răcește ușor astfel că termometrele vor indica 22 de grade la Stâna de Vale, 20 în Predeal, 19 la Păltiniș, 16 la Semenic și Sinaia și 14 sus pe Ceahlău. Cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii extinse, mai ales sub formă de aversă și izolat vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste.
Pe litoral vremea va fi în general instabilă și relativ normal din punct de vedere termic, 24…25 de grade la amiază. Cerul va fi temporar noros și vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice, iar vântul va avea intensificări trecătoare. În aceste condiții apa mării va avea între 21 și 23 de grade.
Vineri, vremea va fi în general instabilă în jumătatea de vest a țării, în zonele de deal și de munte unde va ploua pe arii extinse, în timp ce în rest, ploile vor cădea local în Moldova și izolat în Muntenia și Dobrogea. Vor fi și averse posibil însoțite de tunete și fulgere, iar pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla mai tare în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade la Suceava și Timișoara, poate 20…21 în Dealurile de Vest și 29 de grade în sud-est.
În București, vineri va fi ușor mai cald decât azi. Ziua începe cu aproximativ 16 grade, iar la amiază vor fi în jur de 27. Cerul va fi temporar noros, dar condițiile de ploaie vor fi reduse.
Și sâmbătă vreme se menține instabilă. Va ploua sub formă de averse posibil însoțite de descărcări electrice, pe arii extinse în Maramureș, Crișana și Transilvania și local în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime pornesc de la 20 de grade la Reșița, Zalău și Cluj Napoca și se opresc la 29 de grade la Galați și Brăila.
Ziua de sâmbătă se anunță instabilă și în București. Va ploua, mai ales după-amiaza, iar termometrele vor indica în jur de 25 de grade.