Vineri, cerul va fi temporar noros. La munte va fulgui, iar în restul țării, cu totul izolat, va ploua slab sau va burnița. În zonele joase, mai ales în primele ore ale zilei, pe arii restrânse, va fi ceață, potrivit Realitatea TV.
VREMEA VINERI
Vântul va avea ușoare intensificări pe crestele montane. Temperatura aerului, puțin mai ridicată decât în mod normal la această dată în cea mai mare parte a țării, va avea valori maxime cuprinse între 2 și 11 grade.
În Capitală, cerul va fi temporar noros, astfel că la amiază vor fi în jur de 8 grade. Vântul va sufla în general slab.
VREMEA SÂMBĂTĂ
Cerul va fi mai mult noros în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Oltenia, unde cu totul izolat vor fi ploi slabe, iae pe crestele montane, fulguieli. În restul țării înnorările vor fi temporare. În zonele de câmpie pe arii restrânse, în prima parte a zilei, se va semnala și ceață, posibil asociată cu burniță. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura aerului, ușor mai ridicată decât ar fi normal la această dată, va avea valori maxime cuprinse între 2-3 grade în depresiunile transilvane și 10…11 grade în Lunca Dunării.
Vreme caldă și în București. Cerul va fi variabil, cu ceață sau nebulozitate joasă, dimineața, iar vântul va sufla în general slab. În jur de un grad în zori și 9…10 la amiază.
VREMEA DUMINICĂ
Duminică, în zonele de deal și de munte, vremea va fi predominant frumoasă și caldă pentru prima decadă a lunii decembrie. În restul teritoriului local se va semnala ceață și izolat vor fi condiții de burniță. Vântul va avea unele intensificări în zona înaltă de munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade la Miercurea Ciuc și 14 grade la Pitești.
Săptămâna se încheie în București cu nori și ceva ceață. Vântul va sufla în general slab, iar la amiază vor fi în jur de 9 grade.