Sanatate· 1 min citire

Alexandru Rogobete, mesaj ferm despre concediile medicale: "Mai multe controale, nu taxe"

Alexandru Rogobete/ Foto: Facebook

Alexandru Rogobete/ Foto: Facebook

Scris de Dana Bărăgan Publicat: 13 nov. 2026, 14:48

Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete susține că numărul concediilor medicale acordate în România rămâne ridicat, chiar dacă rata acestora este mai mică decât în aceeași perioadă a anului trecut, în urma măsurilor adoptate. Oficialul de la Sănătate consideră, astfel, că soluția pentru reducerea concediilor medicale nejustificate nu este introducerea unor noi taxe, ci intensificarea controalelor.

Ministrul Sănătății a precizat vineri, 13 noiembrie, că, deși situația s-a îmbunătățit față de anul trecut, numărul concediilor medicale continuă să fie ridicat.

Alexandru Rogobete a amintit și de eliminarea primei zile de neplată pentru concediul medical, măsură pe care a susținut-o în Parlament în luna februarie. El a subliniat însă că această modificare nu trebuie interpretată ca o încurajare a folosirii concediilor medicale pentru prelungirea weekendurilor sau a vacanțelor.

Prima zi de neplată pentru concediul medical a fost eliminată de mine în februarie prin Parlament, dar asta nu înseamnă că îi încurajez să-şi ia concedii medicale în weekend, pentru a-şi face program prelungit de vacanţă. Am văzut şi declaraţia Ministrului de Finanţe că ar fi o gaură destul de mare la buget, reprezentată de acordarea concediilor medicale şi de datorile pe care statul le are către firme. Rata de concedii medicale este în continuare ridicată, mai mică decât anul trecut pe vremea asta, după măsurile luate, dar în continuare ridicată,

a declarat ministrul Sănătății, în contextul discuțiilor privind cheltuielile bugetare generate de concediile medicale și datoriile pe care statul le are către firme pentru decontarea acestora.

Ce spune ministrul Sănătății

În ceea ce privește reducerea cheltuielilor generate de concediile medicale, Alexandru Rogobete consideră că introducerea unor noi măsuri de taxare nu ar rezolva problema. În schimb, ministrul propune intensificarea verificărilor pentru identificarea concediilor medicale eliberate fără justificare.

Nu consider că soluţia este să venim cu noi măsuri de taxare, pentru că s-a dovedit că nu am rezolvat neapărat problema, ci să amplificăm controalele pentru concediile medicale eliberate nejustificat,

a mai spus Alexandru Rogobete.

Ministrul a precizat că verificările vor fi realizate etapizat, în funcție de prioritățile instituției pe care o conduce.

În principiu, etapizat vom verifica şi zona concediilor medicale,

susține social-democratul.

În context, Alexandru Rogobete a adăugat că nu se poate ocupa exclusiv de controalele privind concediile medicale, acestea urmând să fie abordate în cadrul activităților ministerului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sanatate