Remy D., fost cadru didactic la Școala Profesională de Industrie Alimentară din comuna Țibana, județul Iași, locuiește chiar lângă curtea unității de învățământ. Bărbatul susține că, încă din 2014, a încercat să rezolve problema zgomotului, adresându-se conducerii școlii, Inspectoratului Școlar Județean și Consiliului Local. În lipsa unor rezultate concrete, acesta a decis să apeleze la instanță și să ceară daune morale în valoare de 5.000 de euro.
Fostul profesor susține că, de dimineața până seara târziu, este nevoit să suporte țipetele, gălăgia și limbajul vulgar al elevilor. Acesta reclamă că unii dintre tineri lipsesc de la cursuri pentru a merge la barul din centrul comunei, după care s-ar întoarce la școală sub influența alcoolului și ar provoca scandaluri. Problemele ar continua și pe timpul nopții, când tinerii ar folosi curtea școlii pentru a consuma băuturi alcoolice.
Pensionarul mai susține că elevii îi pătrund pe proprietate, îi fură fructele și îi distrug grădina. În fața instanței, bărbatul a afirmat că stresul provocat de această situație i-ar fi afectat sănătatea, fiind diagnosticat cu ulcer și aritmie cardiacă. Ulterior începerii procesului, acesta a fost diagnosticat și cu o formă avansată de cancer de colon, conform Ziarul de Iași.
Ce măsuri cere fostul profesor. Școala susține că zgomotul este firesc într-o unitate de învățământ
Pe lângă despăgubirile de 5.000 de euro, fostul cadru didactic a solicitat instanței să oblige școala să monteze camere de supraveghere în exteriorul clădirii, să construiască un gard antifonic și să planteze vegetație în zona care se învecinează cu locuința sa. De asemenea, acesta a cerut ca elevii aflați în curtea școlii să fie supravegheați permanent, astfel încât incidentele reclamate să nu se mai repete.
Reprezentanții școlii au respins acuzațiile și au susținut că au luat deja măsurile pe care le aveau la dispoziție. Conducerea unității a arătat că au fost instalate camere de supraveghere suplimentare și că a fost plantat un gard viu în apropierea proprietății fostului profesor. În opinia reprezentanților școlii, nemulțumirile acestuia ar fi legate de ieșirea la pensie și de dificultatea de a se adapta noului stil de viață. Conducerea unității de învățământ a mai argumentat că zgomotul este firesc în activitatea unei școli și că aceasta nu poate fi tratată ca un centru de detenție, care să necesite amplasarea într-o zonă izolată, departe de locuințele oamenilor.
Judecătoria i-a acordat 2.000 de euro despăgubiri. Tribunalul a anulat decizia
În primă instanță, magistrații Judecătoriei i-au dat parțial dreptate fostului profesor. Deși acesta a refuzat efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească nivelul exact al zgomotului, martorii audiați au confirmat existența gălăgiei. Judecătorii au ținut cont și de faptul că unitatea de învățământ nu era păzită pe timpul nopții, ceea ce permitea accesul în curtea școlii și în afara orelor de curs.
Instanța a considerat că școala răspunde de comportamentul elevilor în timpul programului școlar și a decis să îi acorde pensionarului daune morale în valoare de 2.000 de euro. Magistrații nu au dispus însă construirea gardului antifonic și nici celelalte măsuri solicitate de bărbat, o parte dintre acestea fiind deja puse în aplicare, fără rezultatele dorite. Hotărârea a fost contestată de ambele părți. Fostul profesor a solicitat majorarea despăgubirilor până la suma de 5.000 de euro și obligarea școlii să ia măsurile cerute inițial. Reprezentanții unității de învățământ au contestat, la rândul lor, decizia prin care școala era obligată să plătească daune morale.
Procesul a ajuns la Curtea de Apel Iași. De ce au respins judecătorii cererea fostului profesor
Magistrații Tribunalului au avut o interpretare diferită față de judecătorii primei instanțe. Aceștia au reținut că școala nu poate fi făcută răspunzătoare pentru toate persoanele care intră în curtea sa și nici pentru toate faptele reclamate de fostul profesor. Un alt aspect important este că, în apropierea școlii, se află parcul public al comunei, fără să existe o delimitare între cele două spații.
O parte din zgomotul reclamat de pensionar ar proveni, astfel, din zona parcului, care se află în responsabilitatea primăriei, nu a unității de învățământ. În aceste condiții, Tribunalul a admis apelul școlii și a respins acțiunea fostului profesor, anulând despăgubirile de 2.000 de euro acordate în primă instanță. Hotărârea Tribunalului nu este însă definitivă. Fostul cadru didactic a contestat decizia, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Iași, unde urmează să fie stabilit dacă școala poate fi obligată să îi plătească despăgubiri pentru disconfortul reclamat.