Justitie· 3 min citire

Imagini cu Gabriel Daraban la sediul DIICOT. Un apropiat i-a adus o valiză în timpul audierilor

Publicat12 nov. 2026, 20:44
Actualizat12 nov. 2026, 20:53
SursăRealitatea PLUS

Primele imagini cu Gabriel Daraban, fratele șefului Camerei de Comerț și Industrie a României, au fost surprinse joi seară, la sediul DIICOT, unde acesta este audiat în cadrul unei anchete de amploare privind o presupusă rețea de contrabandă cu motorină, într-un dosar de evaziune fiscală.

Gabriel Daraban este fost director comercial al companiei de stat Oil Terminal Constanța, funcție din care și-a dat demisia miercuri, cu doar o zi înainte de descinderile procurorilor. El a fost prezent și în timpul perchezițiilor desfășurate joi dimineță la compania petrolieră, după care a fost adus la audieri la sediul central al DIICOT.

Joi seară, un apropiat al acestuia a venit la sediul instituției cu o valiză, care ar putea să conțină obiecte personale. Gestul ar putea indica o eventuală reținere pentru 24 de ore a lui Daraban, însă, până în acest moment, procurorii nu au anunțat oficial luarea unei astfel de măsuri.

Facturi fictive și un prejudiciu de peste 33 de milioane de lei

Ancheta vizează un mecanism complex de fraudare a bugetului de stat prin comercializarea produselor petroliere și înregistrarea unor operațiuni fictive. Potrivit anchetatorilor, în anul 2023, patru persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat ulterior și alți membri.

Procurorii susțin că, în perioada decembrie 2023 – august 2025, ar fi fost înregistrate peste 340 de facturi fiscale, în valoare totală de peste 208 milioane de lei. O societate interpusă, aflată în insolvență, ar fi emis facturi pentru livrări nereale de motorină, documente folosite ulterior pentru deducerea ilegală a TVA.

Prejudiciul estimat pentru această componentă a dosarului este de aproximativ 33,3 milioane de lei, reprezentând TVA.

Anchetatorii au identificat și alte mecanisme prin care ar fi fost diminuate obligațiile fiscale. Într-o altă componentă a anchetei, prejudiciul este estimat la aproximativ 1,2 milioane de lei, prin evidențierea incompletă a operațiunilor de eliberare pentru consum a produselor energetice și calcularea unor accize mai mici decât cele datorate.

De asemenea, într-un alt circuit comercial, procurorii investighează diminuarea obligațiilor fiscale cu peste 4,5 milioane de lei, reprezentând accize și TVA, precum și folosirea a 26 de ordine de plată pentru a crea aparența achitării accizelor. Prejudiciul aferent acestei ultime componente este estimat la 2,2 milioane de lei.

46 de percheziții în mai multe județe. Cine sunt persoanele vizate

Operațiunea DIICOT s-a desfășurat joi dimineață și a vizat 46 de adrese din București și județele Constanța, Bacău, Prahova, Galați și Ilfov. Printre persoanele vizate se numără, potrivit informațiilor apărute în presă, șeful Biroului Vamal Constanța, inspectori vamali, funcționari ANAF, directori de la Oil Terminal și angajați ai unei instituții bancare.

În dosar sunt investigate infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, obținere ilegală de fonduri, înșelăciune, deturnare a licitațiilor publice și abuz în serviciu.

Audierile continuă la sediul DIICOT, iar procurorii urmează să stabilească măsurile care se impun în cazul persoanelor implicate. Până la acest moment, nu a fost anunțată oficial o decizie privind reținerea lui Gabriel Daraban.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Justitie