Scris deDana Bărăgan Publicat: 12 nov. 2026, 13:34
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a descoperit programări fictive la toate specialitățile medicale din Ambulatoriul de specialitate, situație care bloca accesul pacienților la consultații. Programările erau făcute online, în special în a doua parte a zilei, folosind date personale și numere de telefon fictive., relatează Radio România Târgu Mureș, care a discutat cu managerul unității medicale, Florin Crăciun.
Potrivit Radio România Târgu Mureș, fenomenul a fost identificat în urma verificărilor efectuate de conducerea spitalului. Astfel s-a constat că, în unele cazuri, pacienții care aveau nevoie de consultații nu reușeau să obțină o programare decât peste câteva luni, deși o parte dintre locurile afișate ca ocupate nu corespundeau unor pacienți reali.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Mureș, Florin Crăciun, a declarat pentru Radio România Târgu Mureș că au fost luate măsuri interne pentru remedierea situației. Una dintre specialitățile afectate era Neurologia, unde timpul de așteptare a scăzut de la aproximativ trei luni la trei săptămâni.
„Am avut cazuri, dar am luat măsurile de organizare a activității să nu se mai întâmple lucrurile astea cu programările online. Înainte să luăm toate măsurile astea, de exemplu la neurologie, nu găseai locuri decât după trei luni. Acum ați văzut că am luat niște măsuri interne și găsim totuși rezonabil, zic pe specialitatea asta pe care se scriu foarte multe rețete, găsim loc peste trei săptămâni,”
a declarat managerul unitîții medicale.
Acesta a precizat că, până în prezent, nu au fost aplicate sancțiuni, iar fenomenul nu a fost eliminat complet. Verificările au indicat că programările fictive erau întâlnite într-o măsură mai mare sau mai mică la toate specialitățile medicale din Ambulatoriu.
„Deci nu am avut sancțiuni date deocamdată. Eradicăm pe cât se poate, dar nu în totalitate, partea de ce zicea și domnul ministru, de programări fictive. Noi am constatat doar în orele de după masă. De exemplu, nu i-am găsit la cabinete când ei erau în program. Toate au, într-o mică sau mai mare măsură, toate specialitățile,”
a mai spus Crăciun.
Programările fictive, în vizorul Ministerului Sănătății
Problema programărilor fictive din ambulatoriile de specialitate se află și în atenția ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete (PSD). Acesta a anunțat controale în spitalele din țară și a avertizat că ia în calcul inclusiv desfacerea contractelor de muncă ale medicilor care părăsesc unitățile sanitare publice înainte de încheierea programului pentru a lucra în cabinetele private.
Verificările ar putea dura mai multe luni și vor urmări pontajele medicilor, programările pacienților și serviciile medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Ministrul susține că aceste controale ar putea scoate la iveală un fenomen în care sunt înregistrați pacienți fictivi pentru a bloca intervalele de consultații din ambulatoriile spitalelor.
Alexandru Rogobete a vorbit și despre situațiile în care unii medici ar pleca din spitalele publice încă de la orele 10:00 sau 11:00 pentru a-și continua activitatea în cabinetele private. Totodată, există cazuri în care pacienții sunt îndrumați către cabinetele private pentru controale suplimentare sau continuarea investigațiilor.
Ministrul a relatat că a constatat personal dificultatea obținerii unei consultații, după ce a încercat să facă, în mod anonim, o programare la Neurologie pentru bunica sa.
Ce măsuri pregătește Spitalul din Târgu Mureș
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș sunt în desfășurare analize pentru verificarea programărilor, astfel încât să se stabilească dacă pacienții înregistrați au existat și au beneficiat efectiv de consultații.
Managerul Florin Crăciun a precizat, în context, că unitatea medicală lucrează la implementarea unui sistem care să reducă posibilitatea efectuării programărilor fictive. Acesta ar urma să presupună confirmarea programării în doi pași, printr-un număr de telefon valid sau o adresă de e-mail.
„Nu toți cei care au fost programați au și beneficiat și o să se analizeze poziție cu poziție să vedem într-adevăr dacă pacientul a fost real, dacă a fost fictiv… și acum lucrăm la o soluție a noastră, dar între timp a scos și Casa Națională de Sănătate platforma de e-programare și încercăm să implementăm sistemul lor, cu toate că noi aveam un lucru să facem confirmarea programării în doi pași, să punem în condiție obligatorie să fie trecut un număr de telefon valid sau o adresă de mail și să confirme printr-un mesaj pe WhatsApp sau printr-un mail programarea,”
a explicat managerul spitalului din Târgu Mureș..
Florin Crăciun a subliniat că principalul obiectiv al conducerii spitalului este respectarea programului de lucru de către medici și creșterea numărului de consultații acordate în ambulatoriu.
„Eu nu am controlul să știu unde-i medicul, pe mine mă interesează să se respecte programul de lucru. Și noi suntem interesați, avem cât mai multe consultații în ambulatoriu că este vorba de veniturile spitalului,”
a mai spus acesta.
În prima etapă, Corpul de Control al ministrului Sănătății va verifica modul de funcționare a ambulatoriilor de specialitate, urmând să fie analizate inclusiv programările și activitatea efectivă a medicilor.