Un studiu realizat pe aproape 850.000 de adulți arată că obezitatea nu înseamnă automat că o persoană are probleme de sănătate. Cercetătorii au descoperit că doar între 25% și 33% dintre cei diagnosticați în prezent cu această afecțiune ar trebui considerați ca având o stare de sănătate precară. Rezultatele, publicate miercuri în revista Nature, ar putea schimba modul în care medicii stabilesc diagnosticul și aleg tratamentul potrivit pentru fiecare pacient.
Obezitatea ar putea fi diagnosticată după reguli noi. De ce greutatea nu mai este suficientă
Studiul vine în continuarea unei propuneri formulate anul trecut de experți și organizații medicale, care susțin că diagnosticul de obezitate nu ar trebui stabilit doar pe baza greutății și înălțimii. În prezent, unul dintre principalele criterii folosite este indicele de masă corporală (IMC), însă cercetătorii consideră că acesta nu oferă suficiente informații despre starea reală de sănătate. Noul sistem ar urma să ia în calcul și cantitatea de grăsime corporală, dar și eventualele probleme provocate de aceasta.
Cercetarea își propune să arate cum ar putea influența noile criterii numărul persoanelor diagnosticate și tratamentele recomandate. Potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, obezitatea afectează peste un miliard de oameni la nivel global și reprezintă un factor de risc pentru numeroase afecțiuni. Printre acestea se numără diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, problemele hepatice și renale, dar și anumite forme de cancer. Specialiștii propun ca obezitatea să fie împărțită în două categorii, în funcție de efectele asupra organismului, conform Reuters.
Studiu pe aproape 850.000 de adulți. Milioane de oameni ar putea primi un diagnostic diferit
Cercetătorii au analizat datele a aproape 850.000 de adulți din China, Marea Britanie, Statele Unite și Spania, pentru a vedea ce s-ar întâmpla dacă noile criterii ar fi aplicate în practică. Rezultatele arată că între 1% și 3% dintre persoanele considerate în prezent obeze doar pe baza indicelui de masă corporală nu ar mai primi acest diagnostic. În schimb, alte 5% până la 9% dintre persoane, care au un procent ridicat de grăsime corporală, ar putea fi încadrate în categoria obezității.
La nivelul populației globale, aceste schimbări ar putea afecta zeci de milioane de oameni. Francesco Rubino, autorul principal al studiului și profesor de chirurgie metabolică și bariatrică la King's College London, a explicat că limitele indicelui de masă corporală sunt cunoscute de multă vreme. Problema a fost lipsa unei alternative care să permită o evaluare mai precisă a pacienților și a riscurilor pentru sănătatea acestora.
Până acum, însă, nu am dispus de un sistem mai bun, a declarat Francesco Rubino, profesor de chirurgie metabolică și bariatrică la King's College London.
Potrivit specialistului, noul cadru ar putea oferi o caracterizare clinică relevantă a obezităţii, care să servească drept fundament pentru îngrijirea pacienţilor şi pentru elaborarea politicilor de sănătate.
Diferența dintre obezitatea preclinică și cea clinică. Ce arată rezultatele studiului
Noul model propune două forme distincte ale obezității. Prima este obezitatea preclinică, întâlnită la persoanele care au un procent ridicat de grăsime corporală, dar care nu prezintă încă disfuncții ale organelor provocate de excesul ponderal. În acest caz, obezitatea reprezintă în principal un factor de risc pentru apariția unor boli. A doua categorie este obezitatea clinică, diagnosticată atunci când excesul de grăsime afectează deja funcționarea organismului și provoacă probleme de sănătate, cum ar fi afecțiunile cardiace sau hepatice.
Pentru stabilirea diagnosticului, medicii ar urma să ia în calcul atât indicele de masă corporală, cât și alte măsurători, inclusiv circumferința taliei. În plus, ar trebui verificat dacă pacientul prezintă disfuncții ale organelor asociate excesului ponderal. Astfel, unele persoane cu un IMC ridicat nu ar mai fi considerate automat obeze, în timp ce altele ar putea primi acest diagnostic în urma evaluării cantității de grăsime corporală. Persoanele cu obezitate clinică ar avea, de regulă, nevoie de un tratament mai urgent.
Potrivit rezultatelor, doar aproximativ 27% dintre persoanele cu obezitate din cele patru țări analizate ar avea, în medie, forma clinică a afecțiunii. Acest procent reprezintă aproximativ 8,5% din totalul adulților. Cercetătorii au mai constatat că majoritatea celor diagnosticați cu obezitate preclinică, aproximativ 82%, nu au ajuns să dezvolte forma clinică în perioada analizată. Totuși, evoluția către obezitatea clinică a fost mai frecventă în China și Spania, comparativ cu celelalte țări incluse în studiu.
